miercuri, 9 decembrie 2009

O carte despre identitatea gastronomică a României interbelice


Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncare, de Constantin Bacalbaşa
Dacă plecaţi în căutarea unor elemente de identitate biografică a Bucureştiului interbelic, cel mai savuros dintre ghidurile de iniţiere culinară este Dictatura gastronomică, instaurată de memorialistul şi gazetarul Constantin Bacalbaşa (1856-1935).
Vă invităm să reînviem un oraş gastronomic „pe cale de dispariţie". Avem şansa să redescoperim împreună uzanţele, relaţiile din lăuntrul familiei regale, din lumea aristocraţiei româneşti, dar şi viaţa aventuroasă a saloanelor Bucureştiului monden.
Vor fi alături de noi: Simona Lazăr (jurnalistul şi gastronomul care a îngrijit, prefaţat şi îmbogăţit cu sute de note şi anecdote Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncare), Ştefania Ciubotaru (doctor în ştiinţe istorice, autor al unui studiu amplu cu privire la viaţa cotidiană a Casei Regale) şi scriitorul Stelian Tănase (creatorul Bucureştiului „strict secret").
Întâlnirea va avea loc joi, 10 decembrie 2009, la ora 18.00, în cadrul Librăriei Cărtureşti din incinta Muzeului Ţăranului Român, şoseaua Kiseleff, nr. 3, Sector 1, Bucureşti.
Editura Cartex a intrat pe piaţa de carte în anul 2000, într-un spaţiu editorial foarte dens. A început prin a edita literatură română canonică, dar foarte curând interesul publicului a determinat extinderea spre zona traducerilor. Astăzi, cititorii se pot întâlni cu o serie de autori fundamentali şi cu cărţi esenţiale din spaţiul beletristicii româneşti şi universale apărute în Editura Cartex.
Titlurile Editurii Cartex sunt organizate în câteva serii de autor (Mircea Eliade, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Panait Istrati etc.), subsumate unei colecţii de literatură română clasică şi contemporană, o colecţie de literatură universală, cărţi pentru copii, dicţionare de limbi străine şi o foarte de succes colecţie de cărţi practice.

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Locuri şi oameni

În sudul Turciei, Egeea şi Mediterana comunică prin poarta miracolelor; e locul în care doar imaginar marele albastru se desparte, lăsând loc unei duble splendori. Fethiye, Marmaris, Belek şi Kemer sunt reperele cele mai interesante ale acestei confluenţe.
LOCURI. Aşezat la poalele Muntelui Taurus, într-o zonă dominată de păduri de pin, oraşul Fethiye îşi numără în fiecare vară sutele de iahturi de plăcere, ancorate în portul de la Marea Egee. Oameni cu bani, dar şi turişti low-budget aleg această destinaţie nu doar pentru sporturile nautice, dar şi pentru vestigiile arheologice prezente la tot pasul, de la mormintele lyciene la amfiteatrele romane.
Staţiunea are şi o aşezare superbă, fiind una dintre cele mai căutate. Marmaris este, la rândul său, una dintre staţiunile cele mai dorite din Turcia. I se spune, de altfel, "Ibiza turcească", pentru că aici cuvântul de ordine pare să fie: "distracţie". La malul Mării Mediterane, la Belek, a fost inventat un concept turistic cu totul nou: vacanţele de lux ce presupun toate cuceririle tehnicii, turişti de elită şi distracţie civilizată.
Grija faţă de natură a fost esenţială, cele 32 de hoteluri fiind ridicate fără a tăia nici un pom sau fără a distruge nici o bucăţică de plajă, adeseori chiar în rezervaţii naturale, pe care au obligaţia să le protejeze. Kemer este pe măsura celor cărora le place să exploreze: străfundurile apelor, peşterile uluitoare din Parcul naţional Yurucler sau oraşele antice Olympus şi Phaselis.
OAMENI. Resorturile turceşti sunt opulente. Începând de la camerele decorate somptuos, piscinele fantastice, parcurile de distracţie şi bufeturile cu preparate elaborate. Ieşind din hotel, Turcia ţi se arată altfel. Mai puţin strălucitoare, poate chiar arhaică. Ai putea spune că oamenii cu care te întâlneşti sunt săraci. Şi poate că aşa şi este. Dar pe ei această sărăcie nu îi face să sufere. Turcii sunt mândri de tradiţiile, de obiceiurile şi felul lor de a fi, cu care încearcă în permanenţă să te ademenească.
Chiar dacă uneori ţi se pare că sunt actorii unei ample piese de teatru. În apropierea obiectivelor turistice, de îndată ce încep a coborî din autocare turiştii, apar de nu ştiu unde femei care croşetează sau care înfăşoară lână pe un ghem. Sunt tăcute şi aşteaptă să-ţi abaţi privirile asupra lor. De cum atenţia se îndreaptă spre alte zări, se fac nevăzute, aşteptând alt autocar, alţi turişti, alte priviri...

Antic şi modern
Lycienii, popor străvechi care-şi avea obârşia în zona de sud-vest a Turciei, aveau propriile tradiţii şi obiceiuri aflate în strânsă legătură cu mediul care-i înconjura. Munte, mare şi un singur râu cu apă dulce. De multe ori, popoarele învecinate îi denumeau "oamenii mării", pentru că acolo, între valuri, se scurgea toată viaţa lor. Atunci când se stingeau cei bogaţi, rămăşiţele pământeşti erau aşezate în construcţii trainice de piatră, săpate în stâncă.
Mormintele celor mai săraci aveau un acoperiş închipuit ca o barcă întoarsă. O barcă ce nu mai poate să cutreiere mările. Lângă Fethiye, mormântul tăcut al unui pescar înfruntă modernitatea de astăzi, chiar în mijlocul şoselei. Dar nu se dă bătut...

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 2 din 2 iunie 2009

Cornul de Aur

De la Karakyoi, barca a pornit grăbită în zgomotul asurzitor al podului. Sărea peste valuri, împinsă de vânjozitatea braţelor unui ramagiu îmbătrânit cu lopeţile în mână şi înnegrit de biciuirea amalgamului de vânt şi soare.
CORNUL DE AUR. Se-ndreptă apoi printre corăbii şi vapoare, în largul liniştit al Cornului de Aur. Plutea acum ca un gând paşnic peste apa în care s-a oglindit în timpuri o istorie vitează şi o viaţă pitorească. Era ora când soarele dăruitor din plin vărsa în raze minunate belşugul său de aur. Cornul întreg strălucea. Printre catargele amărâte ale caicurilor curgeau galbenii ca dintr-un pumn binefăcător. Era potopul fericirii.
Ramagiul, slăbind efortul braţelor, lăsă barca să înainteze fără să zbârlească apa. Plutea pe o oglindă în fundul căreia se zăreau teşite - prin urzeala imaginaţiei - corăbiile genoveze, navele turceşti sau bizantine, scufundate de tăria focului grecesc. Cadavrele unei istorii mari.
Pe malul stâng, Stanbulul, decorat cu minarete şi cupole, se ghemuia în braţele luminii de apus. Se auzeau din el suspine. Durerea pentru moartea recentă a unei vieţi de colorit şi de iubire va dispărea cu greu. În faţa ştreangului modern şi sub călcâiul hotărât al unei civilizaţii forţate, ea reprezintă o crudă tragedie.
Pe malul drept, ca nişte turme nesfârşite de oi ascunse în verdeaţă, se înşirau alene mecetele turceşti.
CYPRII EYUBULUI. Barca înainta în contra razelor din cer. Se lupta greu cu ele, la fel ca ochii noştri. Înaintăm totuşi asaltaţi din când în când şi de fiorii răcelii de amurg. Cyprii Eyubului mişcându-se grav, din sobrietatea şi aplecarea lor, măreau răceala serii. E trist Eyubul în amurg. Un fel de oază a eternităţii. Răceala morţii de sub el a încolţit la soare în măreţul sobru al cyprilor şi în imobilitatea albă a pietrelor mortuare. O solidaritate universală a sentimentului de duioşie s-a închegat în jurul lui. Lotti e promotorul.
Fără să oprească, barca s-a întors uşor. Vântul de seară, stârnit dinspre Bosfor, o legăna plăcut. Am lăsat în urmă un cer stins, de noapte. Luceafărul râdea deasupra lui Cydaris şi Barbise, Cyprii Eyubului fâşâiau ca stafiile. De teama nopţii şi a morţii, albatroşii zburau spre cer.
În armonia acestei tăcute simfonii nocturne, luminile Stanbulului apăreau ca o nădejde.

Un text de Vlad Mărgăritărescu


NOTĂ
Acest text a fost publicat cu titlul "O plimbare pe Cornul de Aur" în Buletinul Societăţii Academice de Turism "România", Anul III, Nr. 4, din aprilie 1929. Societatea, înfiinţată în anul 1927, îl avea ca preşedinte (din 1928) pe Alteţa Sa Regală Principele Regent Nicolae.
Societatea Academică de Turism "România" se ocupa, între altele, de organizarea de excursii interne şi externe pentru membrii săi, de editarea unui "bulletin" tipărit în 32 de pagini, lunar, şi în care erau publicate atât consideraţii de ordin "tehnic", cât şi pagini din adevărate "jurnale de călătorie" ale unor autori români şi străini.
Totodată, societatea era preocupată de propaganda în străinătate a României, ca o ţară deschisă pentru călătorii europeni şi nu numai, avântându-se "într-o operă mutuală de binefacere culturală".


In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 2, din 2 iunie 2009

Negocierea, bucuria negustorului

În Turcia, plăcerea ta de a cumpăra trebuie să fie egală cu plăcerea turcului de a-ţi vinde ceva. Cu alte cuvinte, pentru negoţ e nevoie să fie doi!
All-inclusive în "Turcia exclusivistă" înseamnă pentru unii mâncare pe săturate. Alţii adaugă în "meniu": sporturi extreme, spa, vestigii arheologice, călătorii incitante, cascade, munţi care se înfrăţesc cu marea, nisip şi soare - câte unul dintre aceste "ingrediente" ori toate laolaltă.
Însă oricare ţi-ar fi preferinţele, o dată ce ai ales să petreci un sejur în vreuna dintre staţiunile turceşti de la Egee sau Mediterană îţi doreşti să te întorci acasă cu ceva care să îţi amintească mereu de experienţa trăită acolo. Şi pentru asta sunt buni vânzătorii de suveniruri!
AMINTIRI. De unde îţi cumperi suvenirurile? Deja aici intervin alte criterii. Cei care locuiesc în marile hoteluri-cetăţi de cinci stele pot rezolva problema fără să treacă măcar dincolo de porţile acestora. Şi asta pentru că au de unde alege, dintr-o varietate de magazine care vând obiecte tradiţionale de bună calitate. Dacă ai plecat măcar într-una dintre excursiile opţionale incitante, vei întâlni în preajma obiectivelor arheologice vizitate negustori de mici suveniruri, la preţuri modice.
Ai de unde alege, de la borcane cu fistic în miere, condimente şi roşcove (zise şi "viagra turcească") până la brăţări, mărgele sau mici medalioane cu "ochiul Fatimei", cel care te fereşte de deochi. Vei putea, de asemenea, să cumperi mici obiecte croşetate, de cele mai multe ori cumpărate chiar de la femeile care le realizează şi care, la cerere, te şi învaţă modelul.
Poţi chiar să te înscrii în excursiile special organizate pentru shopping. O plimbare prin marele bazar din Antalya, de exemplu, va fi o experienţă de neuitat. Vei găsi aici tot ce vrei, de la bijuterii din aur şi argint până la covoare persane (a căror calitate diferă în funcţie de materialul folosit - lână sau mătase - şi numărul de noduri pe centimetru pătrat).
Unele agenţii îţi propun chiar magazinele care îţi pot garanta calitatea unui inel cumpărat sau a unei haine din piele. În Turcia sunt, totuşi, destul de multe obiecte contrafăcute şi poţi cădea uşor în plasa unui negustor mai puţin bine intenţionat. În general, recomandarea este de a merge la cumpărături în grup, împreună cu un ghid sau la indicaţiile lui, pentru a nu fi păcălit.
NEGOCIERI. Nu este important să te asiguri doar că ai cumpărat un produs de calitate, ci şi că ai plătit... preţul corect. În afara magazinelor cu preţuri fixe, este bine de ştiut că vânzătorii cer iniţial un preţ mai mare decât merită obiectul pe care urmează să îl cumpăraţi. Pentru a ajunge la un preţ acceptabil, trebuie să intraţi în jocul negocierilor.
Mai pui tu, mai lasă el... Şi sunteţi amândoi mulţumiţi. Chiar dacă obţine un preţ mare, pentru că nu ai negociat, negustorul turc nu va fi mulţumit. Pentru el este important să relaţioneze cu tine şi să îşi demonstreze calităţile de negociator.

Ochiul Fatimei
Cel puţin trei legende diferite se referă la "ochiul de sticlă albastră" pe care musulmanii îl folosesc drept talisman, iar turiştii îl cumpără ca suvenir. Una dintre ele vorbeşte despre o tânără numită Fatima, care i-a dăruit iubitului ei, plecat la război, propriul ochi... Asta pentru ca să poată vedea tot ce vede el, dar şi pentru ca ochiul ei să îl vegheze, aşa cum numai ea ştia să o facă.

Îngheţata Maraş
Tradiţional, se poate consuma numai cu furculiţa şi cuţitul. Tai din ea aşa cum ai tăia dintr-o friptură. Se numeşte "Maraş", după numele unei provincii turceşti de unde provine, şi nu este deloc cremoasă, aşa cum suntem noi obişnuiţi când vine vorba despre îngheţată. Se zice că s-ar pregăti din lapte de capră (dar nu pot băga mâna în foc).
Însă în toate oraşele Turciei vânzătorii de îngheţată Maraş îţi oferă un spectacol gratuit şi... gălăgios. Ei anunţă bătând un clopot că urmează să scoată îngheţata cu ajutorul unei lănci de metal. Când o scoate din cuvă, arată precum lâna pe care o torceau bunicile noastre. Învârtind-o deasupra capului, o înmoaie niţel, pentru a putea să îţi pregătească ţie o cupă de îngheţată. Delicioasă!

Antalya: urme de care
Cine şi-ar fi închipuit că între obiectivele de patrimoniu, protejate de oameni şi de lege, s-ar putea afla... urmele de car. Ei, bine, asta se poate. În Turcia. În Antalya, chiar sub arcul prin care se intra odinioară în vechea cetate, vei observa o zonă protejată cu sticlă groasă. Un pod de sticlă, de fapt, pe care turiştii păşesc cu mare grijă. De-desubt se observă, săpate în piatră, urmele miilor de care ce intrau în cetate, încărcate cu mărfuri de calitate, aduse aici din lumea întreagă.

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 2, din 2 iunie 2009

Un ceai fierbinte, cu picioarele în apă rece

Părea că aruncase cineva o piatră dogoritoare în miezul lumii. Încă nu erau orele prânzului, dar soarele ardea, pământul ardea şi tot ce ne doream era să găsim undeva un loc răcoros de popas. Dima, ghidul nostru basarabean prin Turcia infinitelor, copleşitoarelor descoperiri, ne întreţinea speranţa: curând vom bea un ceai fierbinte - ah! iarăşi fierbinte! - la cafeneaua "cu picioarele-n apă"... Următoarea oprire: cascada Manavgat.
DE GHEAŢĂ. Trecem printr-un filtru asemănător celui din aeroporturi, sub supraveghere atentă, să nu introducem cumva în teritoriul protejat al monumentului natural cine ştie ce obiecte interzise. După care, preţ de două minute, ţinem piept chemărilor de sirenă ale vânzătorilor de suveniruri. Vocile lor sunt acoperite curând de sunetul impetuoasei cascade. De un alb lăptos, spumoasă, vijelioasă ca o herghelie de armăsari sălbatici, apa loveşte în stâncile ascuţite, care o sfâşâie precum jungherul un val de dantelă. Aerul uscat şi fierbinte devine brusc proaspăt, răcoritor.
Cu privirea atrasă de uimitoarea cascadă a Manavgatului, nu observăm că apa ne-a venit în întâmpinare. Rece, ne-a udat sandalele, pe care le lepădăm repede, înainte de a se muia de tot.
FIERBINTE. Păşim cu picioarele goale printr-un râu îngheţat, până la marginea platformei, ca să vedem căderea de apă în toată splendoarea. Chiar lângă balustradă, un rând de mese îşi aşteaptă oaspeţii. Ne aşezăm. Cerem un pahar cu ceai turcesc, o varietate de ceai negru, cultivată în plantaţiile de pe ţărmul pontic. Bem licoarea fierbinte şi lumile se armonizează.

Oymapînar Dam
Dacă tumultuoasa cascadă de pe râul Manavgat este prea înaltă, la 12 km în amonte poţi vedea o altă cădere de apă, de la 185 m. Este însă una creată de om, în 1984, prin construcţia barajului de la Oymapînar. Lacul de acumulare are nu mai puţin de 300 de milioane de metri cubi de apă.

Veterani şi îndrăgostiţi
Nu numai turiştii străini sunt atraşi de cascada Manavgat (care, până nu de mult, era desenată şi pe verso-ul bancnotei de 5 lire turceşti). În zilele de sărbătoare, îi întâlneşti aici atât pe veteranii de război, cât şi pe copiii din organizaţiile de cercetaşi, în vreme ce îndrăgostiţii vin să îşi declare iubirea la fel de năvalnică precum apele râului. Cale de câţiva kilometri, în amonte şi în aval, în preajma unor cascade mai mici sau pur şi simplu urmând cursul de apă, întâlneşti restaurante unde poţi cere o salată ciobănească şi un păstrăv la grătar, poţi bea raki cu apă şi o cafea turcească pregătită la nisip, după toate regulile, ori te poţi răcori cu delicioasa îngheţată "maraj".

Ghiolul Titreyen
După ce-şi consumă energiile în şirul de cascade, râul Manavgat se domoleşte, devenind, pe măsură ce se apropie de mare, de-a dreptul... leneş. Din meandrele lui se naşte liniştitul ghiol Titreyen, punct de pornire pentru croazierele în susul râului sau către mare.

Antalya: Cascade
Peste 20 de cascade sunt situate pe cursurile de apă Manavgat şi Duden. Trei dintre ele sunt mai cunoscute. În Antalya, în apropiere de plaja Lara, apa râului Duden "îmbrăţişează" valurile Mediteranei. Cascada, de o mare frumuseţe, are o înălţime de 30 de metri, iar stropii ei te ating chiar când eşti la mare depărtare de ţărm.
Spectaculoasă, neverosimilă această tumultuoasă revărsare de apă dulce în marea sărată! Turcii numesc această cascadă Karpuzkaldiran. Tot pe râul Duden, în amonte, se găseşte şi cascada Kursunlu, în inima unei păduri seculare de pini. Cea de a treia cascadă-vedetă e cea de pe râul Manavgat.

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 2, din 2 iunie 2009

joi, 13 august 2009

Idilă antică la Marea Mediterană

Side şi Aspendos, două destinaţii ale civilizaţiei antice mediteraneene pe care nu trebuie să la rataţi.

Side, oraşul antic cu nume de rodie, aşezat, majestuos, de o parte şi de alta a şoselei naţionale care îl leagă - sunt doar 70 de km - de Antalya, poate fi parcurs, în 5 minute, cu maşina, străpungând fanta îngustă care, cândva, era poarta cetăţii.
FÂNTÂNA. Un turist prea grăbit ar putea pierde însă comorile păstrate 2.000 de ani. Dar dacă ai pacienţă, lângă parcare vei face cunoştinţă cu ruinele spitalului bizantin din secolul al IV-lea. Apoi, trecând pe partea stângă a şoselei, vei întâlni cunoscută fântână din Turcia mediteraneană, încastrată în zidul cetăţii şi decorată cu sculpturi reprezentând delfini şi capete de meduză.
Fântâna n-avea propria sursă de apă, preţiosul lichid fiind adus, de la un kilometru distanţă, prin apeducte. Construită în secolul al II-lea, fântâna l-a impresionat prin frumuseţea ei pe împăratul roman Septimius Severus, care şi-a comandat, la Roma, o copie.
LA ŢĂRMUL MĂRII. Ruinele bizantine, unele foarte bine păstrate, se pot vedea cel mai bine după-amiaza, când soarele aşterne peste ele asfinţituri cromatice rarisime. Intri, plătind 5 euro (10 lire turceşti), să vezi amfiteatrul de la înălţimea căruia poţi avea o perspectivă asupra acestui înfloritor oraş comercial care l-a primit fără luptă pe Alexandru Macedon. Şi cu aceeaşi sumă îţi asiguri intrarea în micul muzeu arheologic ce păstrează sculpturi şi artefacte din marmură lustruită de timpuri.

Continuând drumul spre ţărm, vei admira, fără plată, cele trei temple, închinate lui Apolo, Minervei şi mai puţin cunoscutului zeu "Men". De pe treptele lor - pe care se vor fi aşezat demult Marc Antoniu şi Cleopatra, în timpul idilicei şi legendarei lor călătorii - se coboară direct în apele Mediteranei.
Iar dacă vrei senzaţii unice, poţi privi vestigiile arheologice ale anticului Side ori marşul roaselor ţestoase de la 100-200 de metri înălţime, în timpul unui zbor cu parapanta, când adrenalina e garantată şi gratuită.

*) Prânzul. Când ţi se face foame, intră într-unul dintre restaurantele de pe mal şi alege peştele pe care îl vei plăti la kilogram, nu la porţie. Se spune că la Side se mănâncă cel mai bun calamar din Turcia. Meniul costă echivalentul a 10-15 euro.
*) Costuri. Amfiteatrul din Aspendos găzduieşte, în iunie, spectacole de operă sau de dans. Preţul unui bilet: între 20 şi 300 euro. Taxa de vizitare: 5 euro. Poţi opta şi pentru o plimbare cu cămila. Preţul: 2 euro.
*) Plăcinte. La Side, vei găsi delicioasele plăcinte turceşti numite pide. Coapte pe discul fierbinte, pot fi umplute cu brânză şi spanac. Preţul: 5-7 euro.

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr 2 din 2 iunie 2009

Nisipul Cleopatrei


În portul din Golful Gökova, catamaranele aşteaptă aliniate asaltul turiştilor. De aici se porneşte într-o călătorie pe apă până la Insula Cleopatrei, cea intrată în legendă.
PROVOCAREA EXISTĂ. Nu ne mai rămâne decât să ne îmbarcăm şi să ne bucurăm de traversarea golfului. Malurile înalte, de piatră, pinii care ajung până pe ţărm şi luciul de un albastru intens al apei ne duc cu gândul la un lac helvet. După o jumătate de ceas, orizontul se lărgeşte şi se ivesc "fragmentele" Insulei Cleopatrei. "Fragmentele", da, pentru că vechea insulă pe care au păşit cei doi îndrăgostiţi - Marc Antoniu şi Cleopatra - s-a rupt în două. Resturi de cetăţi pe resturi de insulă...
DE NEATINS. Acostăm în portul celei mai întinse dintre ele. Chiar înainte de a pune piciorul pe insulă, o pancartă galbenă avertizează: "Nisipul nu poate fi luat de pe insulă în nici o circumstanţă. Dacă sunteţi prinşi, veţi suporta consecinţele şi în concordanţă cu articolul 2863 al legii veţi fi încarceraţi". Dură pedeapsă pentru un fir de nisip! O explicaţie există. Nisipul acesta este un bun de patrimoniu al Turciei. E unic! Şi foarte puţin...
Se spune că a fost adus acolo de Marc Antoniu tocmai de pe o plajă din Egipt, pentru ca frumoasa regină Cleopatra să îşi poată continua tratamentele de frumuseţe. Nisipul e foarte fin, perfect sferic, de o culoare deschisă (aproape alb) şi are tot felul de virtuţi, similare celor ale apei carbonatate. Trebuie să-i credem pe ghizi pe cuvânt. Nu-l putem atinge. Puţina suprafaţă cu nisip e înconjurată de funii.
Şezlongurile sunt dincolo de ele. Ca să ajungi în micul golf turcoaz - de fapt, o piscină naturală, rectangulară - traversezi un podeţ de lemn. Apa e călduţă, fără valuri. Într-o jumătate de ceas am reuşit chiar să învăţăm pe cineva din grup să înoate. Asta da experienţă de neuitat!
Privim cu jind la nisipul care străluceşte în soare precum aurul alb... Două pietre roşiatice tronează în mijlocul lui... Acolo şezură cândva Antoniu şi Cleopatra.

Coloanele îndrăgostiţilor
Pe Insula Cleopatrei se păstrează câteva vestigii greceşti, romane şi bizantine. Un teatru antic, destul de bine conservat, câteva biserici ruinate, un sanctuar al lui Apollo, necropole, o parte din structura vechiului port, turnul de veghe, ba chiar şi un antic... "frigidarium", strămoş al frigiderelor de astăzi.
De fapt, o cisternă construită astfel încât să păstreze totul la rece. Două resturi de coloană în formă de inimă ne atrag atenţia. Se spune că au fost construite tot pentru a marca vizita pe aceste locuri a celor doi eterni îndrăgostiţi.

Sedir sau Kedriai
Insula a fost locuită pentru prima dată de dorieni, care au numit-o Kedriai. Au urmat apoi populaţii succesive: greci, romani, persani, bizantini. Fiecare dintre acestea şi-a lăsat urmele pe insulă, acum spartă în trei bucăţi. Numită astăzi Sedir şi supranumită Insula Cleopatrei, ea a intrat deja în patrimoniul arheologic şi natural al Turciei.
Tot în Golful Gökova, ca puncte de atracţie, se află Insula Paradisului şi Golful Violet, unde, de obicei, turiştii pot asista la demonstraţia unui salt în apă de pe stâncile înalte de 14 metri. Apa este foarte adâncă şi destul de rece, aşa că de obicei nu prea este indicată pentru înot. Doar cei foarte curajoşi se încumetă să se bălăcească ori chiar să încerce un salt de pe stânci.


In Jurnalul National, Jurnalul de calatorie nr. 2 din 2 iunie 2009

vineri, 31 iulie 2009

Navigând pe Dalyan


Vestigii antice, specii protejate şi tratamente pentru frumuseţe. Pe coasta de sud-vest a Turciei, între Fethyie şi Fie că ai ales să îţi petreci sejurul într-una dintre aceste două staţiuni, fie că te afli chiar mai aproape, în vreunul dintre pitoreştile sate-staţiuni de pe malul Lacului Sülungür, nu ezita să te îmbarci pentru o călătorie până la Plaja Ţestoaselor, cea care a fost votată, în 1995, drept una dintre cele mai frumoase din lume, o fâşie de pământ care desparte apa dulce a deltei de cea sărată a Mării Mediterane.
MONUMENTELE LYCIENE. Călătoria între plauri şi stuf îţi dezvăluie o altă faţă a Turciei tradiţionale... Vei observa, de exemplu, cum o turcoaică nu tocmai tânără, cu capul acoperit de abia îi zăreşti ochii, cu cămaşă din pânză albă înflorată discret şi şalvari tradiţionali, trage la rame, în barca al cărei pasager este un bătrân turc care priveşte înainte, fără nici un fel de emoţie care să-i tresară pe chip.
Vei putea să te opreşti la pescarii de raci de Dalyan, cu carapace albastră, iar pentru câteva lire turceşti poţi să guşti din racii pregătiţi pe grătar, chiar în barcă. Şi, cu siguranţă, vei fi copleşit de frumuseţea mormintelor lyciene, săpate în stâncă, la înălţime. Unii le vor vedea acolo, la Dalyan, pentru prima dată. Altora le vor fi familiare, căci le-au mai văzut, poate, la Fethyie sau la Tlos... Poate unii vor îndrăzni chiar să le compare cu monumentul încă mai impunător, de la Petra, din Iordania.
ŢESTOASELE. Dar fără îndoială mult aşteptat va fi popasul pe panglica îngustă de nisip dintre deltă şi mare. Dacă apa este destul de caldă şi dacă te nimereşti în intervalul de timp potrivit, vei vedea vestitele ţestoase caretta-caretta, venite pe ţărm pentru a-şi depune ouăle. Fiecare ţestoasă depune circa 100-150 de ouă, de trei ori pe an, însă numai 3% vor ajunge la maturitate.
Pentru a le proteja, pe plajă locurile consacrate pentru depunerea ouălor sunt marcate cu sfori, iar dacă intri pe teritoriul lor, amenda este destul de mare.

Terapii naturale

În Delta Dalyanului există tot felul de "cotloane" pline de surprize. Între altele, un mic ştrand unde poţi beneficia de două tipuri de terapii naturiste: o baie într-un bazin cu apă caldă, sulfuroasă, sau tratament cu nămol natural. În mica piscină, unde abia de încap 15-20 de persoane, nu se recomandă să intri dacă ai probleme cardiace şi, oricum, nu e bine să stai mai mult de zece minute.
În schimb, de "bălăcit" în noroi poţi să o faci cât vrei, mai ales dacă îţi doreşti o "cură de întinerire a pielii". Nămolul gri-albăstrui, foarte fin (şi destul de puţin, căci trebuie să cauţi îndelung pe fundul bazinului, ca să aduni un pumn), are capacitatea să întindă pielea, după ce se usucă, şi să închidă ridurile fine.

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 2, din 2 iunie 2009

joi, 30 iulie 2009

Lux, calm şi voluptate


Cât de uşor ne obişnuim să trăim o săptămână pe an la cota absolută a turismului all-inclusive?
Între condeiul lui Baudelaire şi penelul lui Matisse, triada "luxe, calme et volupté" avea să capete notorietate la începutul veacului al XX-lea. După o sută de ani, imaginea poantilistă a femeilor îmbăindu-se pe malul unei ape, lângă care vegheau o bărcuţă şi un pin roşu, avea să capete, în conştiinţa turistului român, o soră (nu neapărat geamănă) la fel de senzuală: baia turcească - hamam - într-un hotel cu multe stele, pe timpul unei vacanţe care conţine, cântărite cu măsurile mileniului trei, aceleaşi elemente. Lux, calm şi voluptate. Aşa ar defini un sejur all-inclusive în Turcia exclusivistă...

NECESITATE SAU MODĂ? Parafrazând o "dilemă" clasică, de-acum - ce va fi fost întâi, oul sau găina? - am ajuns să ne întrebăm: oare cine s-a ivit primul: turistul sau operatorul din turism? Pentru că, este clar, unul fără celălalt nu se poate. Şi, adeseori, nu doar că depind unul de celălalt, dar se şi definesc unul în funcţie de celălalt.
În ce priveşte all-inclusive-ul pe ţărmurile egeene sau mediteraneene ale Turciei, cu siguranţă că el a început prin identificarea nevoilor turiştilor. Şi pentru că sunt turişti şi turişti, există, bineînţeles, all-inclusive şi... all-inclusive, numărul de stele înmulţindu-se în funcţie de ceea ce oferă fiecare destinaţie, fiecare hotel în parte.

Zona exclusivistă a all-inclusive-ului, aveam să ne dăm seama după o călătorie de opt zile prin mai multe staţiuni turceşti, este dată nu numaidecât de "greutatea" pachetului turistic, cât de... detalii. Cu cât mai multe nevoi ale turistului sunt rezolvate, cu cât mai multe detalii sunt aproape de perfecţiune, cu atât "exclusivismul" e mai accentuat.
Poate că acum câţiva ani, când a început "moda" acestui tip de turism, românul va fi fost interesat să aibă mâncare sănătoasă, din belşug, şi confortul dorit. O săptămână de lux şi calm să fi fost suficiente pentru a-şi încărca bateriile şi a se întoarce cu forţe noi într-o existenţă poate nu tot atât de calmă şi, uneori, nici tot atât de luxoasă.

ATENŢIE LA DETALII. După o vreme, însă, românul de o anumită condiţie - intelectuală, socială, financiară - a început să nu mai fie mulţumit cu atât. Stresul acumulat într-un an întreg trebuia eliberat. Nu erau suficiente odihna, nisipul, soarele, mâncarea bună.

Iar hotelierul turc a ştiut cum să-i ofere, "pe tavă", toate celelalte elemente care-i lipseau: posibilitatea de a practica sporturi (de la cele "liniştite" precum: înot, tenis şi golf, până la cele definite drept "extreme", precum parasailingul, divingul sau raftingul), posibilitatea de a urma diferite programe de Spa - din care n-avea să lipsească voluptuosul hamam.
Apoi: petreceri incitante pe malul mării, excursii cu duiumul, safari, concerte ş.a. Tot pentru confortul turiştilor care nu doresc să fie cuprinşi de remuşcări pentru că şi-au lăsat copiii acasă, hotelurile de lux au creat oportunităţi şi pentru cei mici, care pot fi preluaţi de angajaţi specializaţi, de la bone la instructori şi animatori, având propriile lor cluburi unde desfăşoară activităţi creative, ba chiar şi săli de mese dedicate.
Astfel, te poţi bucura în linişte de vacanţă, în vreme ce copilul tău socializează cu alţi puşti din lumea întreagă. S-au gândit turcii că, probabil, te vei plictisi la un moment dat de tot binele şi huzurul ăsta, aşa că s-au gândit şi să-ţi dea de lucru... mai bine zis, să te aducă, pentru câteva ore, în postura de învăţăcel.
Şi, da, sunt hoteluri unde te poţi înscrie la un mini-curs de bucătărie tradiţională, asta pentru a şti cum să îţi pregăteşti singur adana-kebab, dacă te apucă într-o zi pofta, acasă.

TEHNOLOGIA RĂSFĂŢULUI. Şi dacă nici toate acestea nu sunt de ajuns, atunci apare... rafinarea detaliilor. De la kiturile personale pe care le găseşti în baie, până la materialul din care sunt confecţionaţi papucii ori halatul, de la florile aşezate pe pat, seara, înainte de culcare, până la micul dejun servit pe plajă, de la posibilitatea de a face şedinţa de masaj în mijlocul naturii, până la mica ploaie care porneşte din... tavanul ceainăriei de lux, fix la ora 5, când te duci să bei o ceaşcă de ceai. De la zâmbetul larg al personalului hotelului până la atenţia cu care îţi urmăresc nevoile şi discreţia cu care le rezolvă.

Cineva numea noua formă de turism practicată de turci, în hotelurile cu un pumn de stele, folosind următoarea sintagmă: "tehnologia răsfăţului". Mă întreb doar cât se mai poate, până unde se va merge, cât de mult se mai poate amănunţi serviciul turistic all-inclusive într-o Turcie exclusivistă până în pânzele albe?

Experienţa numită "hamam"
Considerat "tabu" până nu demult, ori cel mult un exotism, "hamam"-ul ar trebui să devină o experienţă obligatorie pentru turistul occidental care ajunge în Turcia. Nimic nu se poate compara cu binefacerile acestei "băi turceşti" care este mai puţin o manifestare a voluptăţilor orientale (cum se spune adeseori) şi mai mult o formă complexă de terapie.

Apă dulce, apă sărată
Dacă apa sărată nu face bine sănătăţii dumneavoastră, puteţi foarte bine să vă îmbăiaţi în piscină. Hotelurile au amenajate, de obicei, chiar mai multe feluri de piscine, cu apă caldă sau rece, mai adânci sau mai puţin adânci. Ba chiar şi cu jacuzzi. Iar când acestea din urmă sunt amplasate pe malul mării, atunci chiar că vorbim despre răsfăţ!

Între lux şi opulenţă
Poate că unora dintre turiştii români li s-ar părea aurul aşezat din abundenţă peste tot, pe pereţi, pe feronerie etc. drept o formă de opulenţă de prost gust. Ar trebui să vă gândiţi, înainte de a judeca, la faptul că de fapt totul vine dintr-o tradiţie seculară. Vorbim mai degrabă despre o reminescenţă a luxului otoman, decât despre o opulenţă a timpurilor contemporane.

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 2, 2 iunie 2009

Lumile necunoscute prin lumile cunoscute


Universul musulman - fie că vorbim despre spaţiul turcesc, arab sau nord-african - nu se cuvine a fi "cucerit" fără o pregătire prealabilă. Înainte de a pleca la drum, este nevoie să fii atent la ce ai în bagaj. În "bagajul de cunoştinţe".
Şi-aici intră multe lucruri, de la cunoaşterea unor date istorice ale locului pe care urmează să îl vizitezi până la informaţiile cu privire la oameni, la cutume şi obiceiuri. Important e, de asemenea, să ne dezbărăm de ideile preconcepute şi să ne deschidem mintea şi sufletul pentru ceea ce urmează să întâlnim, să vedem, să trăim.
Într-o oarecare măsură, turistul obişnuit cu Grecia, şi mai ales cel bun cunoscător al istoriei antice, va răsufla uşurat când va întâlni în drumul său prin Turcia, de exemplu, vestigiile perioadei helenistice, marcate de aceiaşi zei, de aceiaşi eroi ca pe oricare alt ţărm al Egeei.
Ca români şi descendenţi din latini, vom asimila probabil uşor şi urmele lăsate de imperatorii Romei antice. Până la urmă, chiar şi lycienii, fenicienii, hitiţii, perşii vor fi la un moment dat uşor de "digerat". Ca să nu mai vorbim de însuşi Imperiul Otoman, cu care am împărţit secole de istorie comună.
Turistul obişnuit are nevoie de două lucruri pentru a se apropia de o lume nouă: să aibă posibilitatea să facă o comparaţie cu lumile care-i sunt deja cunoscute şi să fie atras cu o poveste. Chiar dacă povestea asta este susţinută de o biată piatră tocită de vremi. Sau de un fir de nisip, precum povestea de iubire dintre romanul Marc Antoniu şi regina Eghipetului, Cleopatra.
Parcurgând aceste lumi - cu nisip, coloane greceşti şi ziduri ruinate -, mă întreb doar cum se face că nu ne reuşeşte şi nouă povestea asta a turistului fericit să ajungă în ţara noastră, când şi noi, românii, avem plaja noastră cu nisip, coloanele noastre greceşti, zidurile noastre ruinate, ba chiar şi cea mai veche moschee din Europa (ca să vedeţi că nu ne lipseşte nici componenta musulmană, apropo de obiectivele turistice). Şi avem poveştile noastre superbe, începând cu lacrima poetului Ovidiu la Pontul Euxin.

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 2, 2 iunie 2009

marți, 21 iulie 2009

Bulgaria, magnet pentru turiştii români

B...B...B...IF...BV....PH...B...B...B şi tot aşa. Rar câte un TX, A, BH. Chiar foarte rar. Maşinile mici cu plăcuţe de înmatriculare româneşti au invadat Bulgaria şi cu ocazia lui 1 Mai 2009, aşa cum au făcut-o şi de Paşti şi cum o fac de obicei cum dă un pic de căldură.
ŢARA DE BACK-UP. Litoralul bulgăresc este magnet pentru români, aşa cum Bulgaria însăşi a ajuns un fel de ţară de back-up pentru conaţionalii noştri care caută oaze de normalitate prin vecini, fie că-i vorba de prime înmatriculări, fie de marfă mai ieftină la hipermarket, fie de apartamente ieftine la malul mării sau în staţiunile montane.
Cine a fost de 1 Mai în Bulgaria s-a simţit cu siguranţă printre ai lui, pentru că rareori a auzit în jur vorbindu-se bulgăreşte. Agenţiile de turism au contractat sute de camere de hotel în staţiunile de pe litoralul bulgăresc, pentru cei peste 12.000 de români care au profitat de liberele de 1 Mai pentru a petrece la mare, în ciuda vremii nefavorabile. Ca de obicei, preferinţele lor s-au îndreptat către hotelurile de 4 şi 5 stele, care ofertă condiţii mai avantajoase turiştilor, mai ales în regim de all inclusive, în comparaţie cu cele din alte ţări din regiune.
INVAZIA. La Balcik, Albena, Nisipurile de Aur, Obzor, Pomorie sau chiar Burgas s-a vorbit româneşte. Turiştii bulgari au fost de trei ori mai puţini decât cei români pe litoralul bulgăresc.
Într-o singură zi, Palatul Reginei Maria din Balcik a fost vizitat de 2.000 de români, în ciuda marii probleme legate de locurile de parcare din zonă. În comparaţie cu anul trecut, preţurile au fost ceva mai mari - cafeaua costă între 0,75 şi 1,5 euro, iar porţia de peşte de 200 de grame porneşte de la 3 euro, în funcţie de tipul de peşte comandat. În regim de all inclusive, însă, Bulgaria a avut oferte pentru absolut toate buzunarele, fiind un adevărat pericol pentru gurmanzi.
ŞI PRIN ŢARA. Conform datelor oferite de autorităţile bulgare, a crescut şi numărul de turişti români din interiorul ţării. Preferinţele aici s-au îndreptat spre capitala medievală a Asaneştilor, Veliko Tărnovo, oraş pitoresc, cu multe hoteluri şi restaurante, situat la numai 110 kilometri de punctul de vamă Giurgiu-Ruse. În apropiere, la numai 4 kilometri de Veliko, se află Arbanassi, un mic orăşel turistic, departe de forfotă, în mijlocul naturii.
ÎNSCRIERI MAI MULTE. Spre deosebire de anii precedenţi, românii au cheltuit în medie nu 100 de euro, ci 80 de euro pe zi, spun statisticile bulgarilor. Înscrierile de turişti români pentru sezonul estival sunt însă în acest an cu 80% mai mari, aşa că veniturile hotelierilor vor creşte, a declarat Dimitar Dimitrov, preşedintele Camerei regional de turism Varna. Spre deosebire de anii precedenţi, rezervările vor continua până la finele lui mai, spun specialiştii. Ochii celor care se ocupă de turismul bulgăresc se îndreaptă, însă, tot spre Germania, Marea Britanie, Irlanda, ţările scandinave, de unde tour-operatori renumiţi, precum Neckermann, TUI, Thomas Cook, ITS sau Alltours şi-au extins filialele în Bulgaria.
COMPARAŢII. Şefa Agenţiei Naţionale pentru Turism, Anelia Kruşkova, susţine că totuşi, în prima parte a anului 2009, per total, numărul turiştilor a scăzut cu 6,6% comparativ cu 2008, cel mai mare declin înregistrându-se la capitolul britanici, irlandezi, belgieni şi chiar români.
Pentru vară, însă, rezervările din partea unor ţări care nu sunt surse majore de turişti pentru Bulgaria sunt în vizibilă creştere. Dacă despre români am spus deja că s-au îngrămădit la rezervări, despre turişti din Ungaria, Cehia şi Olanda se poate spune că şi ei descoperă investiţiile făcute în litoralul bulgăresc, înregistrându-se o creştere stabilă a rezervărilor şi în ceea ce-i priveşte.
Şi rezervările făcute de ruşi sunt în creştere cu 38%, iar numărul turiştilor din Rusia este aşteptat să crească, după ce Guvernul de la Sofia a luat măsuri în vederea facilitării obţinerii de viză de intrare în Bulgaria pentru ruşi.
Agenţia Naţională de Turism din Bulgaria a anunţat, totodată, că numărul bulgarilor care au călătorit în străinătate de la începutul anului până în prezent a scăzut cu 23,5%.
ÎNSCRIERI MAI MULTE. Spre deosebire de anii precedenţi, românii au cheltuit în medie nu 100 de euro, ci 80 de euro pe zi, spun statisticile bulgarilor. Înscrierile de turişti români pentru sezonul estival sunt însă în acest an cu 80% mai mari, aşa că veniturile hotelierilor vor creşte, a declarat Dimitar Dimitrov, preşedintele Camerei regional de turism Varna. Spre deosebire de anii precedenţi, rezervările vor continua până la finele lui mai, spun specialiştii. Ochii celor care se ocupă de turismul bulgăresc se îndreaptă, însă, tot spre Germania, Marea Britanie, Irlanda, ţările scandinave, de unde tour-operatori renumiţi, precum Neckermann, TUI, Thomas Cook, ITS sau Alltours şi-au extins filialele în Bulgaria.
COMPARAŢII. Şefa Agenţiei Naţionale pentru Turism, Anelia Kruşkova, susţine că totuşi, în prima parte a anului 2009, per total, numărul turiştilor a scăzut cu 6,6% comparativ cu 2008, cel mai mare declin înregistrându-se la capitolul britanici, irlandezi, belgieni şi chiar români.
Pentru vară, însă, rezervările din partea unor ţări care nu sunt surse majore de turişti pentru Bulgaria sunt în vizibilă creştere. Dacă despre români am spus deja că s-au îngrămădit la rezervări, despre turişti din Ungaria, Cehia şi Olanda se poate spune că şi ei descoperă investiţiile făcute în litoralul bulgăresc, înregistrându-se o creştere stabilă a rezervărilor şi în ceea ce-i priveşte.
Şi rezervările făcute de ruşi sunt în creştere cu 38%, iar numărul turiştilor din Rusia este aşteptat să crească, după ce Guvernul de la Sofia a luat măsuri în vederea facilitării obţinerii de viză de intrare în Bulgaria pentru ruşi.
Agenţia Naţională de Turism din Bulgaria a anunţat, totodată, că numărul bulgarilor care au călătorit în străinătate de la începutul anului până în prezent a scăzut cu 23,5%.

Articol de Marina Constantinoiu

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie, nr. 1, editia online

Caloianul, în circuit turistic


Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia vă invită joi, 14 mai, să luaţi parte la evenimentul "(S)Caloieni... după caloieni cu paparude".
Organizatorii spun că obiceiul Caloianului, cunoscut în popor şi sub numele de Scaloian, Ene-lene, Muma ploii sau Tatăl Soarelui, este sărbătorit, în multe sate din Câmpia Bărăganului, în a treia săptămănă după Paşte. În alte locuri din România, sărbătoarea Caloianului nu este legată de o zi calendaristică anume, ci doar de fenomene extreme ale naturii, neprielnice agriculturii.
Pentru că acest personaj misterios, despre care mulţi dintre noi nu aflăm decât din poveştile bunicilor, este considerat Zeul vegetaţiei. Iar oamenii îl invocă după ce termină semănatul de primăvară.

În zonele unde se păstrează obiceiul, copiii sau fetele tinere din Muntenia, Dobrogea şi Oltenia, chiar din Bucovina sau de dincolo de Prut aşteptau ultimele zile ale semănatului, pentru a realiza, din lut sau din materiale textile, o păpuşă împodobită cu coji de ouă păstrate cu sfinţenie de la Paşte.
Ritualul este complex şi numai dacă îi eşti martor îl poţi înţelege cu desăvârşire. Alaiul fetelor sau al copiilor - din cortegiu nu trebuie să lipsească niciodată o femeie în vârstă - îl însoţeşte pe Caloian pe ultimul drum. Sunt urmate cu stricteţe toate cutumele înmormântării - păpuşa este aşezată într-o cutie, simbolizând sicriul, fetele bocesc, băieţii poartă candele din care mirosul iute de tămâie se împrăştie peste tot în jur.
La Ghimpaţi şi Poiana din judeţul Ialomiţa, Caloienii sunt bociţi şi privegheaţi în noaptea de marţi până miercuri seara, iar pe dealurile din apropiere sunt aprinse focuri.
În satele din Câmpia Bărăganului, obiceiul se petrece, calendaristic, la dată fixă, în a treia săptămână după Paşte. Marţi, 12 mai, Caloienii făcuţi din lut şi împodobiţi cu coji de ouă şi cu flori vor fi plimbaţi şi bociţi prin sat de cete de copii (uneori chiar de adulţi întorşi de la plug). Alaiul funerar invocă ploaia pentru fertilitatea ogoarelor şi cântă următoarele versuri:
"Caloiene, Caloiene/Du-te-n cer şi cere
Să deschidă porţile
Să sloboadă ploile
Să curgă ca grânele
Zilele
Şi nopţile
Ca să crească grânele"

Caloienii sunt îngropaţi în lanurile de grâu verzi, iar joi dimineaţa, 14 mai, acelaşi alai grijuliu scoate păpuşa din pământul afânat. Ulterior, Caloienii sunt aruncaţi în trei fântâni aflate în curţile unor oameni "cu casa-ntreagă" (întemeiată dintr-o singură căsătorie) sau sunt aşezaţi cu grijă pe luciul unei ape curgătoare, pentru a pluti în linişte în viaţa de apoi.
Odată îndeplinite toate îndătoririle, cortegiul funerar primeşte o masă pe cinste, denumită "pomana Caloianului", unde sunt servite, cu precădere, plăcinte cu brânză şi ouă.
Ritul morţii şi al îngropării păpuşii apare ca o expresie a mitului regenerării prin moarte. Moartea şi învierea Caloianului amintesc, uneori până la identitate, de mitul lui Isis şi Osiris. Obiceiul este asociat, în zonele secetoase, cu aşa-numita chemare a Paparudelor, fetiţe desculţe, cu părul despletit, împodobite cu frunze de bozie, de brusture şi cu flori de soc şi însoţite adesea de o femeie cu un sugar în braţe.
Paparudele bat din palme şi joacă în ritmul incantat al rugii pentru ploaie curată, fără piatră, pentru sănătate şi belşug:
"Paparudă, rudă
Vino de ne udă!
Cu găleată nouă,
Dă, Doamne, să plouă!"
Oamenii uda paparudele şi pe femeia care le însoţeşte, zicând: "Cum îi curge laptele când alăptează, aşa să curgă şi ploaia!".


Programul manifestării organizate de Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia (MNA):Ceremonialul Caloienilor şi al Paparudelor
­ Ora 9:30: Sosirea grupurilor de copii la MNA
­ 9:30-10:30: Pregătirea Caloienilor
­10:30-11:30: Alaiul Caloienilor şi al Paparudelor pe B-dul Matei Basarab
­12:00: Întoarcerea la MNA. Pomana Caloianului
­12:30-13:00: Taraf "Doina Bărăganului" (hore şi sârbe din câmpie)
La sediul MNA, între orele 10:00 şi 17:00
Expoziţie "Ritualuri agrare ­ (S)CALOIENII"
Gală de filme documentare


CALOIANUL

Neică Ene Caloiene,
Ce-ai mâncat de te-ai umflat,
Ou de raţă-ncondeiat
Plesnir-ar cin' ţi l-a dat

Neică Ene Caloiene
Ce-ai băut de te-ai urât
Apă din puţ părăsit
Plesnir-ar cin' l-a zidit

Neică Ene Caloiene
Toţi flăcăii sunt la plug
Numai tu stai în coşciug
Toţi flăcăii sunt la coasă
Numai tu eşti mort în casă
Toată lumea e la nuntă
Numai tu cu flori pe burtă.

Neică Ene Caloiene
Cărărucă din vale
Bătută de-o fată mare
Şi de-un voinicel călare
Cărărucă din obor
Creşte iarbă şi mohor.

Neică Ene Caloioene
Deschide portiţele
Să intre fetiţele
Deschide obloanele
Să intre cocoanele

Neică Ene Caloiene
Deschide uşile
Să intre mătuşile
Să curgă ploiţele
Să crească grâniţele
De când ploaia n-a plouat
Şi pământul s-a uscat
Deschide poarta cea mare
Să curgă ploaia cea tare.

Neică Ene Caloiene
În grâu ai fost îngropat
Şi mă-ta te-a căutat
Prin pădurea verde deasă
Cu inima friptă, arsă
Prin pădurea verde rară
Cu inima friptă, amară.

Neică Ene Caloiene
Ţi-am vândut cămăşile
Să-ţi facem pomenilor
Ţi-am vândut şi pălăria
Ca să-ţi facem datoria.

Paparudă, rudă, rudă
Vino, vino de ne udă
Cu găleata nouă
Dă, Doamne, să plouă.

Nu ne dă cu strachina
Că e rău de paguba
Să ne dai cu ciuru'
Ca să crească mare grâu'.

Miloşeşti, jud. Ialomiţa
1997

Articol de Anca Aldea

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009, in editia on-line

Cursuri de pictură

Începând cu 29 iunie, pasionaţii de pictură care nu şi-au dat încă măsura talentului, pot opta pentru cursuri intensive de pictură. Timp de opt şedinţe cursanţii vor învăţa noţiuni de bază în desen şi compoziţie, desenul pentru pictură, noţiuni de bază în pictură, tehnici (acuarelă, tempera, acrilice), discuţii pe teme de artă, noţiuni de istoria artelor. Înscrielile încep cu data de 17 iunie, fiind disponibil un număr de 14 locuri.

Articol de Simona Chiriac

In Jurnalul National, Jurnalul de calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

Vacanţă în mijlocul naturii

În Maramureş, la Poienile Izei, casele se înşiră răzleţ pe dealurile acoperite cu păşuni şi păduri. Aşa se face că o vacanţă în această zonă este echivalentă cu o întoarcere la natură: cântecul cocoşilor dimineaţa, căruţele încărcate cu iarbă proaspăt cosită sau cereale coapte, clopotele cele vechi ale bisericii care cheamă credincioşii să îngenuncheze în faţa altarului sau susurul apei şi râsetele cristaline ale copiilor care se joacă pe pajişte.
Adăugaţi la toate acestea odăi primitoare şi frumos dichisite, preparate tradiţionale aşa cum se fac prin părţile Maramureşului, drumeţii la Botiza sau la Glod şi aveţi ingredinetele unei vacanţe unei vacanţe reuşite.

Articol de Simona Chiriac

In Jurnalul National, Jurnalul de calatorie nr. 1 din 30 aprilie 2009

duminică, 5 iulie 2009

Delta Dunării: Turiştii, ca păsările migratoare


Nu doar pe litoralul Mării Negre a debutat sezonul turistic de 1 mai, ci şi în Delta Dunării. Încă de joi, 30 aprilie, un număr mare de turişti s-a avântat să "cucerească" frumoasa şi unica rezervaţie naturală, la "paritate" cu… stolurile de păsări migratoare.
ÎN MIJLOCUL APELOR.
Pe canale şi lacuri, putem spune că lebedele ori pelicanii erau cam tot atât de mulţi precum vedetele-rapide, bărcile cu motor, şalupele şi vasele care îi duceau în Deltă pe turişti, fie într-o croazieră de câteva ore, fie pentru câteva zile, cu cazare la Crişan, Mila 23 sau Sulina. În ciuda vremii nu tocmai favorabile, turiştii s-au simţit în largul lor, mai ales pe vasele mai mari, care ofereau şi un prânz în mijlocul întinsului de apă. Nu e de ici de colo să mănânci un borş de peşte, pe puntea unui vaporaş, având ca "tovarăşi" nuferii, stârcii şi... broaştele, care tocmai au pornit un concert memorabil. Luna mai, avea să ne spună Anastasia Moise, proprietara unei pensiuni de pe malul lacului Câşliţa, este momentul în care broaştele se împerechează, iar concertul lor formidabil are calitatea de... a-ţi limpezi mintea, a ţi-o curăţa de reziduurile stresului de fiecare zi.
De pescuit, mai puţin s-a putut pescui de 1 mai şi asta pentru că în această perioadă, în Deltă, este prohibiţie la mai toate speciile. Doar cei care voiau să prindă o ştiucă şi-au încercat norocul. Iar cât de mari au fost capturile... asta n-o să vă spun eu, ca să nu ziceţi că am intrat şi eu în "tagma pescarilor". Oricum, pe apă, printre pescarii amatori sau "înrăiţi", veniţi de prin toată ţara, s-a aflat şi "clubul pescăriţelor tulcene" al cărei suflet este Anastasia Moise. Din peştele prins, ca şi din cel cumpărat, bag mâna în foc că s-a pregătit cea mai gustoasă ciorbă pescărească de prin partea aceasta de lume, iar cine a mâncat din ea se poate numi un norocos.
PRINŢUL DELTEI.
Dacă nu au căutat cazare chiar în Deltă, turiştii au optat pentru hotelurile din Tulcea sau pentru pensiunile din împrejurimi, de unde au plecat doar în mici explorări pe canale, cu vaporaşele. Cei care s-au temut totuşi să nu fie prinşi de ploaie printre plauri, au preferat excursii mai către inima Dobrogei, fie la vreuna dintre mănăstirile locului - Celic-Dere, Saun sau Cocoş - fie la Cetatea Enisalei ori în Parcul Naţional Munţii Măcinului, situat doar la 20-30 de kilometri. Şi, bineînţeles, n-au ratat cea mai nouă atracţie turistică a Tulcei, Acvariul, care a fost vizitat recent şi de Prinţul Albert al II-lea de Monaco.
Dacă ar fi să folosim o vorbă veche românească, am zice că prinţul a cam "tras piciorul" atunci când a vizitat Delta, făcându-le poftă turiştilor - români şi străini - să-i urmeze exemplu, în primul week-end prelungit de după vizita lui în zonă. Prinţul a intrat şi el în inima "tărâmului de apă", la bordul vasului Camena, s-a bucurat de farmecul locului, ca şi de un prânz tradiţional pregătit de maestrul Nicolae Buşu de la Hotelul Delta din Tulcea, după care, încântat de natură şi de bucate, a declarat că se va implica în promovarea Bioseferei Delta Dunării.

Articol de Tudor Cires

In Jurnalul National, editia on-line, 4 msi 2009

DEJUL - VIITOAREA ATRACŢIE TURISTICĂ


8,5 milioane de euro. Aceasta este suma aprobată pentru prima etapă a procesului de restaurare şi modernizare a centrului istoric al Dejului. Conform proiectului, vor fi puse într-o lumină nouă Piaţa Bobâlna, Biserica Reformată, sinagoga, muzeul municipal şi galeria de artă. De asemenea, pentru atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori, Primăria oraşului Dej va organiza în fiecare an 12 târguri, astfel încât localitatea să devină o destinaţie turistică.


In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

TURISM ECUMENIC


Un document care să promoveze turismul ecumenic între Rusia şi Grecia a fost semnat la întâlnirea dintre Patriarhul Moscovei Kyrill şi ministrul grec al Turismului Costas Markopoulos. Ministrul grec a avut întâlniri cu oficialităţile ruseşti, al căror scop a fost promovarea Greciei ca destinaţie turistică (un număr mic de ruşi preferând să-şi petreacă vacanţele în această regiune), un prim pas fiind difuzarea filmului "El Greco" în cinematografele ruseşti. De asemenea, intenţia ministrului grec este de a face din Rusia o destinaţie atractivă.

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

CĂLĂTORII ECO

Alastair Fuad-Luke este autorul unui ghid "verde". Gândit a fi de ajutor turiştilor responsabili, cu grijă faţă de mediu, volumul "Călătorii eco", apărut la Editura Vellant, propune destinaţii de călătorie cu puternice valenţe ecologice, modalităţi de transport cât mai puţin dăunătoare pentru mediu, dar şi produse eco inedite: haine reciclabile sau maşini hibride. Ghidul poate fi achiziţionat la preţul de 99,90 lei.

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

PENSIUNI ECOETICHETATE

Localitatea Crişan, din judeţul Tulcea, este o deschizătoare de drumuri în regiunea Deltei Dunării. Opt pensiuni şi-au depus deja documentaţiile pentru obţinerea eco-etichetei, certificându-se astfel grija proprietarilor pentru protejarea mediului. În acelaşi timp, conform studiilor, pensiunile eco-etichetate se bucură de mare succes, atrăgând turişti din ţară şi din străinătate. Eco-etichetele sunt oferite de Asociaţia de Ecoturism din România.

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

INIŢIATIVĂ CONTESTATĂ


Dorinţa autorităţilor din Tulcea de a amenaja o plajă la Sulina a stârnit protestele Asociaţiei de Ecoturism din România. Amenajarea acestei plaje ar fi presupus construcţia unor restaurante, bazine şi crearea de spaţii verzi. Reprezentanţii Asociaţiei au atras atenţia că oraşul are nevoie de promovare, şi nu plaja.

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

Brandul de ţară al României


Ministerul Turismului va iniţia în luna mai o campanie foarte puternică de promovare a turismului românesc pe plan extern, iniţiativă ce se va finaliza cu realizarea Brandului de Turism al României. çn acest scop se vor elabora studii ce vor pune clar în evidenţă avantajele României comparativ cu alte destinaţii, dar şi stabilirea imaginii pe care ţara noastră doreşte să o promoveze.
Procesul de selecţie se va desfăşura în două etape. Prima dintre ele, eliminatorie, va verifica capacitatea financiară, economică, tehnică şi profesională a consultanţilor, urmând ca apoi să fie evaluată echipa de realizare a proiectului.
Câştigătoare, va fi desemnată oferta cu preţul cel mai mic. Realizarea brandului turistic, ce se preconizează a se finaliza în luna septembrie, va costa două milioane de euro (bani alocaţi de Uniunea Europeană), dar cheltuielile totale se vor ridica la 75 de milioane de euro (incluzând promovarea lui).
IMN TURISTIC. Această iniţiativă va fi precedată de prezentarea imnului turistic al României, în zilele de 1 şi 2 mai, la Mamaia şi la Mangalia. El va fi interpretat de mai mulţi solişti, printre care şi Gheorghe Zamfir, urmând a fi promovat atât în ţară cât şi peste hotare. ßtefan Lungu, director de comunicare în Ministerul Turismului este încre­zător în puterea de convingere a noului imn. "El va deveni un şlagăr anul acesta pe Litoral, pentru că este uşor de cântat şi are versuri uşor de reţinut." "Romania, the land of choice", una dintre frazele imnului, a incitat deja la discuţii.

Articol de Simona Chiriac

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

Destinde-te la shopping!


După o perioadă focalizată mai mult pe capitolul alimente, reapare relaxantul interes pentru capitolul "achiziţionare de lucruri drăguţe"
Cum unii îşi doresc să evadeze convenabil din spaţiul autohton al cumpărăturilor, agenţiile de turism le stau la dispoziţie cu vacanţele de shopping. În general, acestea acoperă perioada ianuarie-februarie, însă există pachete şi pentru lunile de primăvară-vară. Dacă acum câţiva ani era la modă să mergi la cumpărături la Ruse sau în Austria, în prezent "de fiţe" este să mergi la achiziţii în Dubai. Dar Festivalul Cumpărăturilor din Dubai, cu discount-uri de până la 70%, s-a dus.
ATRACŢIE. Să trecem peste, deoarece revelaţia primăverii-verii 2009 o reprezintă Singapore.Mai precis, este vorba despre un eveniment major pentru împătimiţi: Great Singapore Sale, 29 mai-26 iulie. Vedeta va fi bulevardul Orchard Road, ale cărui magazine vor atrage clienţii nu numai prin discount-uri, ci şi prin alte servicii. De exemplu: îţi faci cumpărăturile, primeşti gratis reflexoterapie, după care poţi pleca către alt "shop-target". Cum ar fi Centrepoint, centru comercial unde găseşti de la electronice până la echipament sportiv, sau Tanglin Shopping Centre - cu obiecte antice, covoare şi perle Mikimoto. O vacanţă de shopping în Singapore costă în jur de 1.400 de euro de persoană şi include: bilet de avion, şase nopţi cazare (hotel patru stele), mic dejun, transfer de la aeroport şi asistenţă turistică.
Specialiştii avertizează că anul acesta scad drastic cumpărăturile în perioada reducerilor, dar tot ei adaugă că baza rămân femeile, care nu ţin cont de nici o criză!

CHINA - Shanghai
Pentru excentrici, cel mai potrivit loc este oraşul Shanghai. Aici maratonul cumpărăturilor începe cu strada Nanjing, pe ai cărei peste 5 kilometri se găsesc nu mai puţin de 600 de magazine! "Magazine peste magazine, mall lângă mall şi tot dichisul unui loc cu haine de firmă din orice oraş european", descrie Ciprian Enea - consultant besttourism.ro, artera celui mai important centru comercial al Chinei. "Găsiţi absolut toate mărcile de consum pentru clasa medie. Dar nu căutaţi celebrele produse chinezeşti la preţ de nimic!"

DESTINAŢII
· Londra (Anglia).
O destinaţie de shopping relativ nouă pentru români. Sezonul reducerilor aduce oferte cu până la 80% mai ieftine la haine, încălţăminte, genţi şi accesorii de firmă.
· Kusadasi (Turcia). Magazinele sunt deschise toată săptămâna, unele până aproape de miezul nopţii. În plus, preţurile se pot negocia cu vânzătorii care te invită la un ceai!
· Salonic (Grecia). Aici se află unul dintre cele mai mari centre comerciale: Mediterranean Cosmos. O altă zonă bună pentru amatorii de cumpărături acceptabile este Bulevardul Tsimiski.

Se spune că femeile merg la cumpărături şi fac... cumpărături, iar bărbaţii doar cumpără. Oricum ar fi, specialiştii în shopping recomandă ca bărbaţii şi femeile să nu facă niciodată cumpărături împreună!

Articol de Roxana Roseti

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

Nu uitaţi geanta de voiaj!


Călătorului îi stă bine cu bagajele pregătite. Dacă priveşti într-o gară genţile oamenilor, ai putea să îţi dai seama de destinaţia acestora. Genţile de voiaj sunt foarte variate, satisfăcând toate gusturile şi destinaţiile.
Pentru o călătorie în care ne cazăm la hotel sau la rude, un troler ar fi perfect. Aici găsim o gamă foarte variată, în funcţie de materiale (bumbac, nailon, poliamidă) şi culori (maro, negru, oliv, gri - deci ne putem asorta şi cu hainele). Contează şi compartimentarea, care trebuie să fie cât mai utilă. Buzunare frontale cu fermoar, etichetă pentru nume, încuietoare cu cifru sunt doar câteva dintre avantajele acestui tip de genţi. Există şi trolere mici, ce se pot lua la bordul avioanelor. Avantajul acestui tip de geantă este că poate fi transportat uşor, chiar şi de copii.
LA MUNTE, LA MARE. Pe un călător la munte îl vom vedea cu rucsacul, iar cine merge la mare va putea fi recunoscut după geanta de plajă, încăpătoare, cu mânere lungi, din bumbac, din rafie, cu mărgele sau paiete. Un adevărat jurnalist îşi va lua la drum o geantă de reporter, care are un compartiment cu întăritură pentru laptop.
Dacă mergem cu bebeluşul în călătorie, e musai să avem şi o geantă pentru el, cu buzunare speciale care să ţină biberonul cald. La drum!

UTIL
· Avantajele rucsacului. În magazine găsim rucsacuri pentru cort, pentru haine, dar şi pentru turele de schi. Buzunare laterale pentru sticle, suport ataşat pentru cască, bretele reglabile anatomic, curea de brâu detaşabilă, buzunar pentru documente, carabinieră pentru chei, iată ce ne pot oferi aceste genţi confortabile. Un rucsac pentru schi "urmăreşte" îndeaproape orice mişcare a corpului. Cei care vor să prindă ultimele oferte pentru schi e bine să ştie că schiurile pot fi coborâte de pe rucsac fără să fie nevoie să îl dăm jos din spate, iar rucsacul are şi opţiuni de prindere a pioleţilor şi colţarilor.

Articol de Carmen Dragan

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

THAILANDA ECO

Autoritatea de Turism pentru Thailanda şi Industria de turism au format o echipă ce-şi propune să introducă, şi în Thailanda, "turismul verde", sensibilizând opinia publică, şi indirect turiştii, despre modalităţile prin care o vacanţă poate fi "prietenoasă" cu mediul înconjurător. çn acest scop au fost elaborate programe turistice care presupun tururi pe bicicletă (Ampawa), cu trăsuri trase de cai (Lampang) sau cu trenul de-a lungul Thailandei. Printre destinaţiile verzi se numără şi plajele, catalogate în funcţie de impactul pe care-l au asupra mediului. Plajele de cinci stele sunt cele mai valoroase: Bileh în provincia Krabi şi Koh Lidi în provincia Saturn. La categoria de patru stele se află Haat Layan din Phuket şi Haat Samae din provincia Chon Buri. (S.C.)

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

EARLY BOOKING

Termenul se referă la achiziţionarea din timp a pachetelor turistice. Indiferent de perioada din an, clientul care optează pentru rezervarea serviciilor în avans, cu o lună sau mai mult, beneficiază de reduceri importante. Fiecare agenţie îşi fixează aceste reduceri, care pot fi de la 10 până la 80% sau anunţă reduceri de câteva zeci de euro. Astfel, este de preferat să plătim în avans şi să călătorim mai ieftin. (C.D.)

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

LAST MINUTE

Agenţiile de turism scot la vânzare în ultimul moment locurile libere pentru care au garantat şi au plătit. çn aceste condiţii, clientul poate achiziţiona pachetul turistic la un preţ de până la 50% mai mic decât normal. Cea mai mare reducere este pentru plecările de a doua zi. Reducerile diferă şi de perioada din an, de exemplu, vara, reducerile sunt mai mici. În general, turiştii aşteaptă această ofertă, deoarece este soluţia cea mai avantajoasă. (C.D.)

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

NUNTĂ DEASUPRA NORILOR

Din ce în ce mai multe cupluri doresc o nuntă extraordinară. Sub apă, în timpul unei sărituri cu paraşuta sau pe terenul de fotbal - creativitatea, din acest punct de vedere, nu are limite. Imaginea romantică a unei nunţi oficiate la bordul unui vas de croazieră al cărei căpitan ocupă postul ofiţerului de Stare Civilă va fi înlocuită în curând cu imaginea unui pilot care oficiază căsătorii la bordul aeronavei, potrivit unui proiect al companiei aeriene low-cost easyJet.
"Oficierea de căsătorii la bordul aeronavei ar fi o onoare pentru mine, ar fi o experienţă unică", consideră Jeffery Husson, căpitan de aeronavă. (E.S.)
In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

În concediu cu tichetul


Indiferent dacă lucraţi la o firmă privată sau la una de stat, puteţi beneficia de tichete de vacanţă de la angajator în valoare de până la 3.600 de lei pe an
Tichetele de vacanţă sunt disponibile pe piaţă de la începutul acestei luni, companiile interesate putându-le achiziţiona de la cele nouă unităţi emitente, a declarat Elena Udrea, ministrul Turismului.
BUGETARI. Instituţiile publice acordă tichete de vacanţă personalului propriu, cu condiţia încadrării în cheltuielile bugetare aprobate cu această destinaţie. "Autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau finanţate integral din venituri proprii pot acorda tichete cadou şi tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora, cu condiţia încadrării în cheltuielile bugetare aprobate cu această destinaţie", potrivit articolului 24 din Ordonanţa de urgenţă nr. 8/2009, privind acordarea tichetelor de vacanţă. "La solicitarea noastră au fost introduse tichetele de vacanţă. Toate instituţiile publice pot să acorde tichete în cursul anului, respectând prevederile bugetare ale fiecărei instituţii", a declarat preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu.
VALOARE. Instituţiile din sectorul bugetar pot emite tichete de vacanţă cu valori nominale de 10, 20, 30, 40 şi 50 de lei, urmând să plătească unităţilor afiliate cu care au încheiat contracte pentru decontarea tichetelor de vacanţă contravaloarea acestora, după prestarea serviciilor de turism. Suma care poate fi acordată salariaţilor sub formă de tichete de vacanţă este contravaloarea a şase salarii de bază, brute, pe ţară, garantate în plată, în decursul unui an fiscal, adică 3.600 de lei. Sumele corespunzătoare tichetelor de vacanţă acordate de angajatori se deduc din impozitul pe profit. Aceste tichete de vacanţă nu constituie o obligaţie pentru angajatori, ele fiind achiziţionate doar de cei care îşi permit şi care doresc acest lucru.
ISTORIC. Tichetele de vacanţă au fost introduse prima dată în Elveţia, căreia i-a urmat Franţa. Un real succes au cunoscut şi în Ungaria. çn 1998, anul introducerii lor pe piaţa ungurească, au fost utilizate de 60.000 de persoane. çn 2008, s-a ajuns la peste 2 milioane de utilizatori, deci practic un sfert din populaţia ţării! Menţionăm că în toate aceste ţări, ca şi la noi, tichetele de vacanţă sunt valabile doar pentru turismul intern.

Articol de Elena Stan

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

Raţele lui Frederic Delair

"La Tour d'Argent" este unul dintre restaurantele cele mai cunoscute ale Parisului. E, în acelaşi timp, printre cele mai vechi din Europa, deoarece a fost creat în anul 1582. Regele Henric al III-lea obişnuia să vină aici, unde a învăţat de la italieni cum se mănâncă cu furculiţa, impunând şi Franţei acest "instrument sublim". I-au urmat Henric al IV-lea, Richelieu şi Ludovic al XIV-lea, iar mai târziu Dumas, Balzac, Georges Sand şi Musset, împăraţi şi regi moderni, artişti şi miliardari. Se spune că restaurantul era în Evul Mediu atât de popular, încât pofticioşii se duelau pentru a obţine dreptul de a sta la o masă.
ÎNNOITORUL. Frederic Delair, proprietarul din 1890 al Turnului, din înălţimea căruia astazi se vede Parisul vechi, este inventatorul preparatului care, de 120 de ani, atrage lumea ca un magnet. "Raţa în sânge" a devenit atât de cunoscută, încât bucătarul s-a gândit să dea un număr fiecărei porţii servite. S-a ajuns la peste un milion, dar restaurantul continua să aibă tot mai mulţi clienţi, unii venind în fiecare seară, alţii doar o dată în viaţă.

EPOCA TERRAIL. Ultimii proprietari ai "Tour d'Argent" sunt André şi Claude Terrail, fiul urmându-şi tatăl la conducerea întreprinderii. În timpul celui de-al doilea război mondial, restaurantul a fost ocupat de nazişti, iar Claude Terrail a trebuit să zidească pivniţele cu vin, pentru a nu cădea în mâna germanilor. Astăzi, ele au devenit tot atât de cunoscute ca şi restaurantul, adăpostind peste 450.000 de sticle, din care un sfert au mai mult de 20 de ani vechime.
În 1870, pivniţele serveau, deopotrivă, ca depozit de cafea, "La Tour d'Argent" fiind în epocă furnizorul oficial al tuturor marilor curţi europene. "În zilele noastre", spunea regretatul Claude Terrail într-un interviu, "reputaţia restaurantului o fac mai puţin artiştii şi personalităţile politice care-i trec pragul; reputaţia lui e dată de cei care şi-au spart puşculiţa ca să ajungă într-o zi la «Tour d'Argent» pentru a trăi un spectacol gastronomic unic şi a păstra o amintire memorabilă. La «Tour d'Argent» lumea nu vine doar într-un restaurant, ci vine pentru a-şi realiza un vis dintotdeauna, pentru a îndeplini promisiunea făcută unei logodnice (aici, la masă, se fac cele mai multe cereri în căsătorie din Paris), pentru a visa privind pe fereastră şi a trece în revistă, prin monumentele care se profilează, întreaga istorie a Franţei".

Un teatru în teatru

"La Tour d'Argent" e un teatru în teatru. Spectacolul se joacă pe cea mai frumoasă scenă a lumii. "Când cortina se ridică, descoperim armonia meniurilor şi a serviciului; iar la sfârşit, clientul e ca un spectator care aplaudă jocul actorilor. La «Tour d''Argent» nu se aplaudă, dar când mi se spune «Voi reveni» echivalează cu cele mai frumoase ovaţii. Clientul nostru e cel care îşi regăseşte reperele la care a visat, poate, acum 15 ani...", spunea Claude Terrail, cel care a fost vreme de câteva decenii patronul celebrului "La Tour d'Argent".

Experienţă unică
Nu poţi lua masa la "Tour d'Argent" fără să încerci celebra mâncare de raţă inventată în 1890.
Decuparea raţei în segmente riguros exploatate culinar face obiectul unui ceremonial oficiat de un bucătar anume pregătit pentru această exigenţă, numit "canardier".
Într-o primă reţetă, oasele de raţă se presează cu un aparat special, iar lichidul se amestecă apoi cu sângele, adăugând şi coniac, madera, zeamă de lămâie...
A doua reţetă aduce pe masă fileul de raţă şi, bineînţeles, preţioşii ficăţei. Pentru mai puţin de 100 de euro de persoană, experienţa unui lunch la "Tour d'Argent" e, indubitabil, unică.


"Reputaţia restaurantului o fac mai puţin artiştii şi personalităţile politice care-i trec pragul; reputaţia lui e dată de cei care şi-au spart puşculiţa ca să ajungă într-o zi la «Tour d'Argent» pentru a trăi un spectacol gastronomic unic"
Claude Terrail

UTIL
· NUMĂR.
Fiecare consumator care comandă, la masă, "Raţa Tour d'Argent" primeşte un carton pe care este imprimată seria raţei consumate. În 2003, s-a ajuns la un milion.
· PRIVELIŞTE. Sala de mese de la etajul 6 este bogat decorată şi deschide privirile spre Parisul istoric.
· ETICHETĂ. În restuarant, portul cravatei este obligatoriu.
· COMOARĂ. Pivniţele "Tour d'Argent" au peste 450.000 de sticle, care valorează multe milioane de euro. Între sticlele-vedetă: Bordeaux din 1845 şi Cognac din 1788.


Articol de Tudor Cires

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

Paharnicii voievodului


Nici un domnitor român n-a intrat atât de adânc în legendele vinului precum Ştefan cel Mare şi Sfânt, voievodul care purta, sub şaua calului, de-o parte icoana, iar de cealaltă plosca cu vin!
De numele lui se leagă nenumărate hrube moldoveneşti, în care turistul poate găsi azi, pe bani puţini, răcoarea şi parfumul vinului pe care, se spune, l-ar fi băut, cândva, însuşi "cel mic la stat/ mare la sfat", ridicat de contemporani la rang de sfânt între sfinţi.
COTNARI, VINUL BĂRBAT. Podgoria de la Cotnari, judeţul Iaşi, este celebră prin soiul de Grasă care, încă în 1889, a câştigat medalia de aur la Expoziţia Universală de la Paris. Hrubele adăpostesc 1.000 de vagoane de vin, cele mai vechi datând din 1968. Aici puteţi degusta, pentru o sumă modică, vinuri precum Grasa de Cotnari, Feteasca Albă, Tămâioasa Românească, Frâncuşa. Cunoscătorii spun că încă din timpul lui Ştefan cel Mare se ştie că vinul de Cotnari "se coboară la picioare, dar nu se urcă la cap".
PANCIU, VINUL TRACILOR. Învăluite încă în mister, beciurile domneşti de la Panciu, judeţul Vrancea, "spun" nu doar legende despre Ştefan cel Mare, ci şi despre traci, care ar fi avut, se spune, o capitală în zonă. Aceştia ar fi fost primii constructori ai galeriilor subterane care se întind pe zeci de kilometri, provocând imaginaţia arheologilor de azi şi de odinioară. Ele adăpostesc circa 100.000 de sticle de vin.
HUŞI, VIN DE BUSUIOACĂ. La Huşi, judeţul Vaslui, denumit şi "oraşul dintre vii", se ştie, de la Cantemir citire, că, "după Cotnari, aici se face vinul cel mai bun". Din această zonă şi-au luat certificatul de naştere Busuioaca de Bohotin şi Zghihara. Tot aici, profesorul Avram Tudose vă invită să ascultaţi, la Muzeul Vinului, povestea viţei-de-vie şi a soiurilor autohtone de la traci până în zilele noastre.

Articol de Tudor Cireş

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

Istorie şi ape străvezii


Kusadasi este una dintre destinaţiile preferate de turiştii români. Şi asta pentru că această staţiune se bucură de o aşezare privilegiată: pe malul Mării Egee (o mare cu ape străvezii şi calde), la mică distanţă de importante puncte de interes: Efes, Pamukkale, Templul lui Artemis sau Casa Sfintei Maria, pentru a enumera doar câteva. În afară de "explorarea" istoriei, turiştii se pot bucura şi de explorarea lumii de sub ape, în Kusadasi organizându-se aqua safari sau scuba diving.
RELAXARE. Pentru adepţii plimbărilor, interesante pot fi cele pe spinarea unui cal sau, dimpotrivă, la volanul unei maşini de teren. Peisajele vă vor răsplăti efortul.
Dacă vă doriţi doar relaxare, cele peste 15 plaje cu nisip fin sunt mângâiate de soare timp de 300 de zile pe an. Mai greu va fi pentru dumneavoastră să o alegeţi pe cea potrivită stării de spirit.
Ademeniţi să vină în Kusadasi sunt şi pasionaţii de shopping. Marele Bazar are pentru ei o comoară care de-abia aşteaptă să fie descoperită.

Biblioteca lui Celsius

Construcţia ei a început în anul 117, încheindu-se 18 ani mai târziu, devenind cu timpul una dintre atracţiile Efesului. Biblioteca adăpostea peste 12.000 de suluri de papirusuri, aşezate în nişe, de-a lungul pereţilor sau pe rafturi. Interesante sunt cele patru statui aflate chiar la intrarea în bibliotecă. Ele întruchipează Înţelepciunea, Cunoaşterea, Destinul şi Inteligenţa.

Terasele albe

Este o minune a naturii care stârneşte de fiecare dată entuziasmul. Terasele cu apă caldă (33 grade C), bogată în bicarbonat de calciu, au dat şi numele acestui loc, "Castelul de bumbac". Despre aceste ape se spune că tratează diverse boli de piele sau de ochi, astmul sau reumatismul. Piscina Cleopatriei poate fi un moment de relaxare, dar şi o călătorie în istoria veche: pe fundul piscinei se zăresc frânturi din coloane de marmură.

"Frumuseţea este eternitatea care se priveşte lung în oglindă"
Kahlil Gibran - filozof

Articol de Simona Chiriac

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

Italia pentru minte şi suflet

O călătorie în Italia poate fi echivalentul unui nou mod de viaţă. "La vita italiana". Măslini, plantaţii de vie, ruine romane, palate şi preparate gastronomice care au depăşit de mult graniţele Italiei, devenind parte din moştenirea culturală universală. Cred că pentru fiecare turist în parte Italia are "acel ceva" care ademeneşte şi încântă. Poate să fie Roma, acolo unde pentru români se află o parte de istorie, Pompei cu al său oraş readus la lumină de sub cenuşă sau insulele muntoase cu plaje cu nisip alb, fin şi ape azurii.
FLORENŢA. Pentru cei care sunt adepţii turismului cultural, există câteva destinaţii care pot oferi multe satisfacţii. Florenţa, patronată sute de ani de familia Medici, a fost supranumită "Leagănul Renaşterii". Catedrala Santa Maria del Fiore, construită de Filippo Brunelleschi, este o adevărată bijuterie, ce atrage an de an turişti din întreaga lume. Ponte Vecchio, ce datează din secolul al XIV-lea, "aruncat" peste râul Arno, adăposteşte magazinele bijutierilor. Celebra statuie a lui Michelangelo - David - se află tot la Florenţa.
VERONA. Pentru îndrăgostiţi, Verona poate fi oraşul suprem al iubirii. Astăzi, treptele ce duc până la balconul Julietei sunt urcate de femei de toate vârstele, semn că iubirea însufleţeşte toate inimile. ßi tot pentru îndrăgostiţi este şi Veneţia, oraşul lagunar, cu ale sale gondole ce se strecoară pe canale, pe lângă castelele deosebit de frumoase, crescute parcă din apă. Pentru momente de relaxare, ademenitoare este o cafea servită la una dintre cochetele cafenelele din Piaţa San Marco (unele dintre ele celebre, precum Cafe Florian).
INSULA CAPRI... Un loc unde vei dori mereu să te reîntorci. Nu te fascinează doar marea, sau culmea Vezuviului ce se ridică la orizont. Sunt grădinile cu flori, bărcile cu pânze şi copacii umbroşi care-ţi ocrotesc visurile.

Simbolul Romei
Colosseumul este cea mai mare construcţie de acest fel din Imperiul Roman. Construcţia lui a început în timpul çmpăratului Vespasian, în anul 72. Putea să adăpostească 50.000 de spectatori doritori să privească luptele de gladiatori, vănătoarea de animale, spectacole bazate pe mitologia clasică, dar şi execuţii. După destrămarea Imperiului Roman, Colosseumul a găzduit ateliere, adăposturi pentru diverse ordine religioase, carieră sau fortăreaţă. După estimările cercetătorilor, 500.000 de oameni şi peste 1.000.000 de animale sălbatice au murit în timpul spectacolelor. Astăzi, el este un simbol nu numai al Romei, dar şi al Italiei, efigia lui fiind încrustată pe moneda de 5 eurocenţi.

FESTIVALURI·
ZMEE.
Primul festival internaţional al zmeelor de hârtie - "degli Aquiloni" - va avea loc în perioada 23-31 mai, în localitatea San Vito Lo Capo, din provincia siciliană Trapani. Organizatorii au primit consultanţă, pentru buna derulare a evenimentului, de la Asociaţia Artevento, cea care girează deja, de 29 de ani, un festival naţional similar într-o altă provincie italiană, Emilia Romagna.
· POLENTA. Festivalul Mămăligii (Polenta) are loc cea de-a două duminică din mai, în piaţa centrală a localităţii Avigliana din regiunea Piedmont.
· NEGUSTORI. La Barabbata, ce se va desfăşura la data de 14 mai, pe malul Lacului Bolsena din Marta, se reînvie o veche tradiţie medievală. Bărbaţii, îmbrăcaţi în haine de negustori, pornesc într-o procesiune de-a lungul localităţii.

Articol de Simona Chiriac

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

Sakura










A trecut mai bine de un mileniu de când, în Japonia, dragostea pentru flori s-a ridicat la rang de cult. Ziua de naştere a lui Gautama Buddha reprezintă chiar în îndepărtatul stat insular un festival închinat florilor: "Hanamatsuri".
CIREŞUL. În aprilie, călătorul european are prilejul să "plonjeze" direct în cea mai îndrăgită dintre sărbătorile care celebrează natura, căci este vremea florilor de cireş, "sakura". Cireşul japonez este o specie neproducătoare de fructe, înrudită cu trandafirul, iar petalele sale pure, de un alb-roz, provoacă timp de trei săptămâni o adevărată "isterie" naţională. Pentru japonezi este perioada călătoriilor de agrement spre locuri unde abundă aceşti cireşi înfloriţi, care exprimă cel mai bine filosofia frumuseţii nipone.
SEMNIFICAŢII. Pentru japonezi, efemeritatea existenţei umane este sinonimă cu gingaşele petale ale florii de cireş. Dar are totodată o semnificaţie atât de puternică, încât "sakura" a fost folosită în timpul celui de al doilea război mondial ca simbol al naţionalismului nipon, soldaţii-kamikaze obişnuind să îşi tatueze pe piept preţioasa floare.
Astăzi, până şi ritmurile vieţii sociale sunt marcate de timpul eflorescenţei. Astfel, în aprilie, imediat ce s-au scuturat ultimele petale, copiii încep anul şcolar şi tot atunci se marchează debutul anului fiscal în Japonia.

Norme urbane
Străzile din Toyota-shi, orăşel din apropierea Nagoyei, locul de naştere al celebrei Toyota. Puternic circulate. O adevărată junglă urbană. De ce junglă? Pentru că la fiecare colţ de stradă auzi piuit de păsări. Semafoarele de pe axa nord-sud ciripesc când arată verde pentru pietoni "Piu, Piu". Iar cele de pe axa est-vest cântă "Cucu". De ce? Pentru a se orienta nevăzătorii, cu uşurinţă, la traversarea străzii. Şi pentru că japonezii sunt neîntrecuţi iubitori ai naturii. Pe mijlocul trotuarelor, o dungă galbenă, dintr-un material plastic. Lumea circulă de o parte şi de alta. Doar unii merg chiar pe mijlocul liniei, ciocănind cu bastonul după dâră. Şi merg neobişnuit de repede. Aceia sunt orbii. (V.Z.)

JAPONIA - festival
Tango no sekku. În ziua a 5-a a lunii a 5-a, în Japonia are loc "festivalul băieţilor". Are o vechime ce abia trece de 100 de ani, spre deosebire de "hinamatsuri" sărbătoarea similară, din ziua a 3-a a lunii a 3-a, dedicată fetiţelor. Şi dacă micuţele japoneze primesc în dar de ziua lor păpuşi minunat confecţionate ("festivalul fetiţelor" este de fapt un ritual al primăverii, păpuşile de hârtie semnificând lepădarea de păcate, care erau aruncate o dată cu acestea în valurile unui râu), băieţii primesc, la rându-le, mici figurine de hârtie. Ele îi întruchipează însă pe temuţii samurai. În prezent, aceasta este şi Ziua Naţională a Copiilor.

Fotoreportaj de Valentin Zaschievici
Text de Magda-Cristina Ursache

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009

Intermezzo japonez


Niponii au un respect ieşit din comun pentru trei categorii de persoane: bătrânii, copiii şi handicapaţii. Pentru cei din urmă există facilităţi nemaipomenite, gratuităţi, servicii sociale şi tot ce poate pune societatea la îndemâna defavorizaţilor.
Primii sunt veneraţi şi nimeni nu ar contrazice un bătrân în ruptul capului, nici nu l-ar lăsa să aştepte la coadă şi nici nu-i va pune la îndoială înţelepciunea. Cât despre copii, acestora, chiar ajunşi la adolescenţă, li se trec cu vederea pozne şi ştrengării care ar impune oriunde în Europa sau America o admonestare severă dacă nu chiar mai mult. Ştrengarii şi mai ales puştoaicele sunt, în locurile publice, de o obrăznicie scandaloasă, tratată de adulţi cu multă indulgenţă. În tren sau în metrou, micuţele japoneze fac glume cu substrat sexual, în vreme ce adulţii roşesc până în vârful urechilor, ascunzându-se după paginile revistelor sau privind pe geam chiar şi atunci când trenul trece prin tunel.
POLITEŢE. Apropo de tren, când intră în gară, pasagerii aflaţi pe peron sunt avertizaţi să păstreze distanţa regulamentară cam în felul acesta: "Stimate călător, trenul cutare care merge în direcţia cutare se grăbeşte să vină în întâmpinarea necesităţilor dumneavoastră, drept pentru care intrarea lui bruscă în staţie ar putea să vă pricinuiască neajunsuri, aşa încât vă rugăm să nu depăşiţi linia portocalie...". Da, până şi robotul este obositor de politicos, nu mai vorbim despre angajaţi. Un localnic mi-a spus "secretul" politeţii funcţionarilor: fiecare amploiat se poartă de parcă ar fi patronul firmei la care lucrează. Cum aşa? Uite aşa: fiecare se adresează clientului ca şi cum banii plătiţi de client pentru serviciile prestate i-ar intra chiar lui în buzunar. De aceea e aşa de mare jalea când o firmă dă faliment. Angajaţii resimt asta ca pe o nenorocire personală. Închipuiţi-vă cum ar fi în România să se poarte fiecare ca un patron...
CURĂŢENIE. Am umblat prin oraş cu buzunarele, dar şi cu geanta pline de gunoi. Pentru că nu sunt coşuri de gunoi pe nicăieri. Nu sunt pentru că filosofia curăţeniei nipone e invers decât a noastră. Nu trebuie să cureţi gunoiul de pe stradă. Nu e mai simplu să nu-l produci? Mănânci un sandviş, bei un suc, se termină un pachet de ţigări? Bagi în sacoşă, le duci acasă la tine şi le arunci la containerele anume desemnate. Nu aiurea, că amenda ajunge şi la 5.000 de dolari. Nici fumatul pe stradă nu e privit cu ochi buni. Adică nu e interzis prin lege, dar îţi stă fumu-n gât când te vezi privit de zeci, sute de ochi dispreţuitori. Într-o ţară dezgustată şi speriată de poluare, fumatul nu e deloc la modă. Sunt locuri pentru fumători, dar oare de ce mi s-a părut că toţi cei care-şi potoleau viciul acolo arătau ca nişte aurolaci bătrâni?
BACŞIŞ. M-am săturat să fiu alergat pe stradă de chelneri. Mi s-a întâmplat de trei ori. Apoi m-am dezvăţat să las bacşiş. La naiba, cum să nu laşi la casă câţiva firfirici ori câţiva yeni după o masă ireproşabil servită? Dacă în România bacşişul e... ceea ce e, dacă în Israel şi în alte ţări ciubucul e trecut în nota de plată, un oficial 10%, în Japonia e socotit o ruşine fără margini. Singurul om care mi-a vorbit pe un ton aspru, cât am stat pe-acolo, a fost un prăvăliaş care mi-a restituit bacşişul. Japonezii nu prea iubesc banii. Adică nu le place să pună mâna pe ei. Li se trage de la samurai, care n-ar fi atins banul nici mort. Afacerile casei erau treaba femeilor. De aceea, la ieşirea Japoniei din feudalism, femeile au fost primele acceptate la studii economice şi în comerţ. Asta a fost una dintre cauzele emancipării femeii.
REGULI. Fumatul e şi o problemă poliţienească. Băgam nicotină într-un loc mai ferit, dar mă simţeam privit. Un poliţai se învârtea în jurul meu încruntat. Când ajung cu ţigara spre final, se îndreaptă spre mine cu pas decis, îmi vorbeşte hotărât scoţând din buzunar un fel de tabacheră de aluminiu şi mă îndeamnă să-mi storc acolo mucul. Sunt demn, rânjesc politicos şi scot propria cutie din buzunar (de plastic, un capac de film foto) şi-mi ascund acolo puturoşenia, apoi bag cutia în buzunar. Faţa i se destinde brusc într-un "Haaai!", adică un "daaa!" apreciativ şi satisfăcut, semn că-mi învăţasem bine lecţia de acasă, de la sensei-ul meu.

Note de Valentin Zaschievici

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1, 30 aprilie 2009