luni, 6 august 2012

SATUL CIURULEASA. PAȘAPORT PENTRU VEȘNICIE

Apusenii: nici un meleag din întinsul României nu te întâmpină cu priveliști gătite anume parcă întru neuitarea veacurilor. Mai pretutindeni te așteaptă risipa florală ce amintește despre vremuri ce refuză rigoarea acelor de ceasornic și înșiruirea cifrelor în calendar, o lume a armoniei vegetale cu multe endemisme, dar și cu animale care, prin alte părți, mai pot fi întâlnite doar în rezervații naturale sau albume. O natură încă ingenuă, dar și vechi constructori și obiceiuri ale unor oameni a căror candoare rivalizează cu inocența monumentele naturii. Cine îndrăgește adâncurile pământului, aici găsește mii și mii de peșteri; adânci și minuțios ornamentate precum sufletul moțului. Numai în Apuseni – stâlp de temelie a românismului – ornicul pământului măsoară veșnicia nu cu pașii clipelor, ci cu zbenguiala de izvoare și fermitatea crenelurilor de cetate, cu pânze de paianjen sub braț de floare și lemn descântat de gura cuțitului trasă pe cremene, cu poala toamnei adâncită de frunze incendiate și cu zvon de bucium, ca respirația de duminică a pământului. Peste tot și peste toate, umbra și privirea dreaptă a moțului. Numai aici umbra omului este totuna cu umbra crucii… Numai în această fortăreață naturală se puteau naște Horea, Cloșca și Crișan. Și Avram Iancu. Ciuruleasa – un nume ca o poezie, ca un cântec îndurerat – are câte puțin din toate acestea. Și multe alte lacrimi în plus. În tinerețele mele jurnalistice, mi-a fost dat să mă minunez, la Lupșa, în fața profesorului Pamfil Albu. Sau să dorm, într-un pătul de fân, cu zvonul Arieșului înălțat în dreptul pernei, în Târsa profesoarei Ileana Pogan. Citeste mai mult pe Presa de Turism.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu