Valea Timocului

Se ajunge greu pe Valea Timocului. Indiferent că pornești de la București, de la Iași ori Suceava, de la Galați sau de la Baia Mare. Distanța este consistentă nu doar măsurată în kilometri, ci și în ani, epoci istorice, conștiință, sânge ori durere. Nu spunem și patriotism, fiindcă s-ar putea ca la rostirea acestui cuvânt unii, și poate nu tocmai puțini, să strâmbe din nas… Chiar așa, de câte ori picăm pe gânduri amintindu-ne că la sud de Dunăre trăiesc importante enclave de români, de care se minuna atât de mult, în urmă cu mai bine de un veac și jumătate, un om de cultura și rangurile politice ale lui Dimitrie Bolintineanu, care îi vizita, pe îndelete, la ei acasă? Desigur, poetul de la care ne-a rămas distihul “Viitor de aur țara noastră are/ Și prevăd prin secoli a ei înălțare” – versuri de care ne cam ferim astăzi ca de o rudă săracă – se trăgea el însuși din părinți macedoneni. Parcă mai anțărț ni se vorbea pe la școală despre dialectul daco-român, utilizat de noi, cei de la nord de Dunăre, celelalte dialecte – folosite de cei de o latinitate cu noi, trăitori prin Grecia-Macedonia, Albania, Serbia-Croația sau Bulgaria, într-un cuvânt în Peninsula Balcanică – fiind aromân, megleno-român și istro-român. Dar să nu devenim pedanți. Peninsula Balcanică este patria nativă a acestor români – numiți în fel și chip, cel mai adesea cu sens peiorativ, de statele sub a căror stăpânire au intrat după prăbușirea Imperiului Otoman. Citeste mai mult pe Presa de turism.