duminică, 31 mai 2009

În Bucureşti, pe Victoriei


O plimbare de o jumătate de oră pe Calea Victoriei, o scurtă lecţie de istorie a Capitalei
Construcţia Ateneului Român a început în 1886, după un proiect al arhitectului francez Albert Galleron, şi a fost dat parţial în folosinţă în 1888, dar lucrările s-au încheiat complet în 1897. La proiect au colaborat şi importanţi arhitecţi români precum Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu şi Ion Gr. Cantacuzino.
La 5 martie 1889 a avut loc primul concert simfonic al orchestrei Filarmonicii din Bucureşti.
In 1935 a fost construită orga de concert, din fonduri strânse la iniţiativa lui George Enescu. Fresca interioară, având o lungime de 75 de metri, a fost realizată între 1933 şi 1938 de pictorul Costin Petrescu şi înfăţişează 25 de momente importante din istoria românilor.
Muzeu. Vizavi de Ateneu, în fostul Palat Regal, se află Muzeul Naţional de Artă al României. Galeria de artă românească modernă cuprinde lucrări de Rosenthal, Tattarescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, ßtefan Luchian, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu sau Camil Ressu.
Spre Splaiul Independenţei se află clădirea CEC, a cărei construcţie a fost începută la 8 iunie 1897 şi care a fost inaugurată în 1900, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta.
Clădirea Teatrului Odeon a fost inaugurată la 25 decembrie 1911, ca parte a unui ansamblu realizat de arhitectul Grigore Cherchez. Pe lângă clădirea teatrului, ansamblu cuprindea pe o latură Hotelul Majestic, iar pe alta o clădire de spaţii comerciale şi apartamente. Teatrul a fost renovat în totalitate în 2002.

Articol de Catalin Pruteanu

In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 1 din 30 aprilie 2009 Unde ne pozitionam Plcr calat Mrcls trv plmbrsc jr d cltr tur mrkt Blg calat Rzv Mrc TukT Turism C Malta Tr Balkan Tr Trip Adv T.B. FJT trv blg Razvan Cezar APT CPT Info Tr Info Tur Rom pit Jurn AZS Rec Atar Vacnt

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu