În sudul Turciei, Egeea şi Mediterana comunică prin poarta miracolelor; e locul în care doar imaginar marele albastru se desparte, lăsând loc unei duble splendori. Fethiye, Marmaris, Belek şi Kemer sunt reperele cele mai interesante ale acestei confluenţe.
LOCURI. Aşezat la poalele Muntelui Taurus, într-o zonă dominată de păduri de pin, oraşul Fethiye îşi numără în fiecare vară sutele de iahturi de plăcere, ancorate în portul de la Marea Egee. Oameni cu bani, dar şi turişti low-budget aleg această destinaţie nu doar pentru sporturile nautice, dar şi pentru vestigiile arheologice prezente la tot pasul, de la mormintele lyciene la amfiteatrele romane.
Staţiunea are şi o aşezare superbă, fiind una dintre cele mai căutate. Marmaris este, la rândul său, una dintre staţiunile cele mai dorite din Turcia. I se spune, de altfel, "Ibiza turcească", pentru că aici cuvântul de ordine pare să fie: "distracţie". La malul Mării Mediterane, la Belek, a fost inventat un concept turistic cu totul nou: vacanţele de lux ce presupun toate cuceririle tehnicii, turişti de elită şi distracţie civilizată.
Grija faţă de natură a fost esenţială, cele 32 de hoteluri fiind ridicate fără a tăia nici un pom sau fără a distruge nici o bucăţică de plajă, adeseori chiar în rezervaţii naturale, pe care au obligaţia să le protejeze. Kemer este pe măsura celor cărora le place să exploreze: străfundurile apelor, peşterile uluitoare din Parcul naţional Yurucler sau oraşele antice Olympus şi Phaselis.
OAMENI. Resorturile turceşti sunt opulente. Începând de la camerele decorate somptuos, piscinele fantastice, parcurile de distracţie şi bufeturile cu preparate elaborate. Ieşind din hotel, Turcia ţi se arată altfel. Mai puţin strălucitoare, poate chiar arhaică. Ai putea spune că oamenii cu care te întâlneşti sunt săraci. Şi poate că aşa şi este. Dar pe ei această sărăcie nu îi face să sufere. Turcii sunt mândri de tradiţiile, de obiceiurile şi felul lor de a fi, cu care încearcă în permanenţă să te ademenească.
Chiar dacă uneori ţi se pare că sunt actorii unei ample piese de teatru. În apropierea obiectivelor turistice, de îndată ce încep a coborî din autocare turiştii, apar de nu ştiu unde femei care croşetează sau care înfăşoară lână pe un ghem. Sunt tăcute şi aşteaptă să-ţi abaţi privirile asupra lor. De cum atenţia se îndreaptă spre alte zări, se fac nevăzute, aşteptând alt autocar, alţi turişti, alte priviri...
Antic şi modern
Lycienii, popor străvechi care-şi avea obârşia în zona de sud-vest a Turciei, aveau propriile tradiţii şi obiceiuri aflate în strânsă legătură cu mediul care-i înconjura. Munte, mare şi un singur râu cu apă dulce. De multe ori, popoarele învecinate îi denumeau "oamenii mării", pentru că acolo, între valuri, se scurgea toată viaţa lor. Atunci când se stingeau cei bogaţi, rămăşiţele pământeşti erau aşezate în construcţii trainice de piatră, săpate în stâncă.
Mormintele celor mai săraci aveau un acoperiş închipuit ca o barcă întoarsă. O barcă ce nu mai poate să cutreiere mările. Lângă Fethiye, mormântul tăcut al unui pescar înfruntă modernitatea de astăzi, chiar în mijlocul şoselei. Dar nu se dă bătut...
In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 2 din 2 iunie 2009
sâmbătă, 17 octombrie 2009
Cornul de Aur
De la Karakyoi, barca a pornit grăbită în zgomotul asurzitor al podului. Sărea peste valuri, împinsă de vânjozitatea braţelor unui ramagiu îmbătrânit cu lopeţile în mână şi înnegrit de biciuirea amalgamului de vânt şi soare.
CORNUL DE AUR. Se-ndreptă apoi printre corăbii şi vapoare, în largul liniştit al Cornului de Aur. Plutea acum ca un gând paşnic peste apa în care s-a oglindit în timpuri o istorie vitează şi o viaţă pitorească. Era ora când soarele dăruitor din plin vărsa în raze minunate belşugul său de aur. Cornul întreg strălucea. Printre catargele amărâte ale caicurilor curgeau galbenii ca dintr-un pumn binefăcător. Era potopul fericirii.
Ramagiul, slăbind efortul braţelor, lăsă barca să înainteze fără să zbârlească apa. Plutea pe o oglindă în fundul căreia se zăreau teşite - prin urzeala imaginaţiei - corăbiile genoveze, navele turceşti sau bizantine, scufundate de tăria focului grecesc. Cadavrele unei istorii mari.
Pe malul stâng, Stanbulul, decorat cu minarete şi cupole, se ghemuia în braţele luminii de apus. Se auzeau din el suspine. Durerea pentru moartea recentă a unei vieţi de colorit şi de iubire va dispărea cu greu. În faţa ştreangului modern şi sub călcâiul hotărât al unei civilizaţii forţate, ea reprezintă o crudă tragedie.
Pe malul drept, ca nişte turme nesfârşite de oi ascunse în verdeaţă, se înşirau alene mecetele turceşti.
CYPRII EYUBULUI. Barca înainta în contra razelor din cer. Se lupta greu cu ele, la fel ca ochii noştri. Înaintăm totuşi asaltaţi din când în când şi de fiorii răcelii de amurg. Cyprii Eyubului mişcându-se grav, din sobrietatea şi aplecarea lor, măreau răceala serii. E trist Eyubul în amurg. Un fel de oază a eternităţii. Răceala morţii de sub el a încolţit la soare în măreţul sobru al cyprilor şi în imobilitatea albă a pietrelor mortuare. O solidaritate universală a sentimentului de duioşie s-a închegat în jurul lui. Lotti e promotorul.
Fără să oprească, barca s-a întors uşor. Vântul de seară, stârnit dinspre Bosfor, o legăna plăcut. Am lăsat în urmă un cer stins, de noapte. Luceafărul râdea deasupra lui Cydaris şi Barbise, Cyprii Eyubului fâşâiau ca stafiile. De teama nopţii şi a morţii, albatroşii zburau spre cer.
În armonia acestei tăcute simfonii nocturne, luminile Stanbulului apăreau ca o nădejde.
Un text de Vlad Mărgăritărescu
NOTĂ
Acest text a fost publicat cu titlul "O plimbare pe Cornul de Aur" în Buletinul Societăţii Academice de Turism "România", Anul III, Nr. 4, din aprilie 1929. Societatea, înfiinţată în anul 1927, îl avea ca preşedinte (din 1928) pe Alteţa Sa Regală Principele Regent Nicolae.
Societatea Academică de Turism "România" se ocupa, între altele, de organizarea de excursii interne şi externe pentru membrii săi, de editarea unui "bulletin" tipărit în 32 de pagini, lunar, şi în care erau publicate atât consideraţii de ordin "tehnic", cât şi pagini din adevărate "jurnale de călătorie" ale unor autori români şi străini.
Totodată, societatea era preocupată de propaganda în străinătate a României, ca o ţară deschisă pentru călătorii europeni şi nu numai, avântându-se "într-o operă mutuală de binefacere culturală".
In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 2, din 2 iunie 2009
CORNUL DE AUR. Se-ndreptă apoi printre corăbii şi vapoare, în largul liniştit al Cornului de Aur. Plutea acum ca un gând paşnic peste apa în care s-a oglindit în timpuri o istorie vitează şi o viaţă pitorească. Era ora când soarele dăruitor din plin vărsa în raze minunate belşugul său de aur. Cornul întreg strălucea. Printre catargele amărâte ale caicurilor curgeau galbenii ca dintr-un pumn binefăcător. Era potopul fericirii.
Ramagiul, slăbind efortul braţelor, lăsă barca să înainteze fără să zbârlească apa. Plutea pe o oglindă în fundul căreia se zăreau teşite - prin urzeala imaginaţiei - corăbiile genoveze, navele turceşti sau bizantine, scufundate de tăria focului grecesc. Cadavrele unei istorii mari.
Pe malul stâng, Stanbulul, decorat cu minarete şi cupole, se ghemuia în braţele luminii de apus. Se auzeau din el suspine. Durerea pentru moartea recentă a unei vieţi de colorit şi de iubire va dispărea cu greu. În faţa ştreangului modern şi sub călcâiul hotărât al unei civilizaţii forţate, ea reprezintă o crudă tragedie.
Pe malul drept, ca nişte turme nesfârşite de oi ascunse în verdeaţă, se înşirau alene mecetele turceşti.
CYPRII EYUBULUI. Barca înainta în contra razelor din cer. Se lupta greu cu ele, la fel ca ochii noştri. Înaintăm totuşi asaltaţi din când în când şi de fiorii răcelii de amurg. Cyprii Eyubului mişcându-se grav, din sobrietatea şi aplecarea lor, măreau răceala serii. E trist Eyubul în amurg. Un fel de oază a eternităţii. Răceala morţii de sub el a încolţit la soare în măreţul sobru al cyprilor şi în imobilitatea albă a pietrelor mortuare. O solidaritate universală a sentimentului de duioşie s-a închegat în jurul lui. Lotti e promotorul.
Fără să oprească, barca s-a întors uşor. Vântul de seară, stârnit dinspre Bosfor, o legăna plăcut. Am lăsat în urmă un cer stins, de noapte. Luceafărul râdea deasupra lui Cydaris şi Barbise, Cyprii Eyubului fâşâiau ca stafiile. De teama nopţii şi a morţii, albatroşii zburau spre cer.
În armonia acestei tăcute simfonii nocturne, luminile Stanbulului apăreau ca o nădejde.
Un text de Vlad Mărgăritărescu
NOTĂ
Acest text a fost publicat cu titlul "O plimbare pe Cornul de Aur" în Buletinul Societăţii Academice de Turism "România", Anul III, Nr. 4, din aprilie 1929. Societatea, înfiinţată în anul 1927, îl avea ca preşedinte (din 1928) pe Alteţa Sa Regală Principele Regent Nicolae.
Societatea Academică de Turism "România" se ocupa, între altele, de organizarea de excursii interne şi externe pentru membrii săi, de editarea unui "bulletin" tipărit în 32 de pagini, lunar, şi în care erau publicate atât consideraţii de ordin "tehnic", cât şi pagini din adevărate "jurnale de călătorie" ale unor autori români şi străini.
Totodată, societatea era preocupată de propaganda în străinătate a României, ca o ţară deschisă pentru călătorii europeni şi nu numai, avântându-se "într-o operă mutuală de binefacere culturală".
In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 2, din 2 iunie 2009
Negocierea, bucuria negustorului
În Turcia, plăcerea ta de a cumpăra trebuie să fie egală cu plăcerea turcului de a-ţi vinde ceva. Cu alte cuvinte, pentru negoţ e nevoie să fie doi!
All-inclusive în "Turcia exclusivistă" înseamnă pentru unii mâncare pe săturate. Alţii adaugă în "meniu": sporturi extreme, spa, vestigii arheologice, călătorii incitante, cascade, munţi care se înfrăţesc cu marea, nisip şi soare - câte unul dintre aceste "ingrediente" ori toate laolaltă.
Însă oricare ţi-ar fi preferinţele, o dată ce ai ales să petreci un sejur în vreuna dintre staţiunile turceşti de la Egee sau Mediterană îţi doreşti să te întorci acasă cu ceva care să îţi amintească mereu de experienţa trăită acolo. Şi pentru asta sunt buni vânzătorii de suveniruri!
AMINTIRI. De unde îţi cumperi suvenirurile? Deja aici intervin alte criterii. Cei care locuiesc în marile hoteluri-cetăţi de cinci stele pot rezolva problema fără să treacă măcar dincolo de porţile acestora. Şi asta pentru că au de unde alege, dintr-o varietate de magazine care vând obiecte tradiţionale de bună calitate. Dacă ai plecat măcar într-una dintre excursiile opţionale incitante, vei întâlni în preajma obiectivelor arheologice vizitate negustori de mici suveniruri, la preţuri modice.
Ai de unde alege, de la borcane cu fistic în miere, condimente şi roşcove (zise şi "viagra turcească") până la brăţări, mărgele sau mici medalioane cu "ochiul Fatimei", cel care te fereşte de deochi. Vei putea, de asemenea, să cumperi mici obiecte croşetate, de cele mai multe ori cumpărate chiar de la femeile care le realizează şi care, la cerere, te şi învaţă modelul.
Poţi chiar să te înscrii în excursiile special organizate pentru shopping. O plimbare prin marele bazar din Antalya, de exemplu, va fi o experienţă de neuitat. Vei găsi aici tot ce vrei, de la bijuterii din aur şi argint până la covoare persane (a căror calitate diferă în funcţie de materialul folosit - lână sau mătase - şi numărul de noduri pe centimetru pătrat).
Unele agenţii îţi propun chiar magazinele care îţi pot garanta calitatea unui inel cumpărat sau a unei haine din piele. În Turcia sunt, totuşi, destul de multe obiecte contrafăcute şi poţi cădea uşor în plasa unui negustor mai puţin bine intenţionat. În general, recomandarea este de a merge la cumpărături în grup, împreună cu un ghid sau la indicaţiile lui, pentru a nu fi păcălit.
NEGOCIERI. Nu este important să te asiguri doar că ai cumpărat un produs de calitate, ci şi că ai plătit... preţul corect. În afara magazinelor cu preţuri fixe, este bine de ştiut că vânzătorii cer iniţial un preţ mai mare decât merită obiectul pe care urmează să îl cumpăraţi. Pentru a ajunge la un preţ acceptabil, trebuie să intraţi în jocul negocierilor.
Mai pui tu, mai lasă el... Şi sunteţi amândoi mulţumiţi. Chiar dacă obţine un preţ mare, pentru că nu ai negociat, negustorul turc nu va fi mulţumit. Pentru el este important să relaţioneze cu tine şi să îşi demonstreze calităţile de negociator.
Ochiul Fatimei
Cel puţin trei legende diferite se referă la "ochiul de sticlă albastră" pe care musulmanii îl folosesc drept talisman, iar turiştii îl cumpără ca suvenir. Una dintre ele vorbeşte despre o tânără numită Fatima, care i-a dăruit iubitului ei, plecat la război, propriul ochi... Asta pentru ca să poată vedea tot ce vede el, dar şi pentru ca ochiul ei să îl vegheze, aşa cum numai ea ştia să o facă.
Îngheţata Maraş
Tradiţional, se poate consuma numai cu furculiţa şi cuţitul. Tai din ea aşa cum ai tăia dintr-o friptură. Se numeşte "Maraş", după numele unei provincii turceşti de unde provine, şi nu este deloc cremoasă, aşa cum suntem noi obişnuiţi când vine vorba despre îngheţată. Se zice că s-ar pregăti din lapte de capră (dar nu pot băga mâna în foc).
Însă în toate oraşele Turciei vânzătorii de îngheţată Maraş îţi oferă un spectacol gratuit şi... gălăgios. Ei anunţă bătând un clopot că urmează să scoată îngheţata cu ajutorul unei lănci de metal. Când o scoate din cuvă, arată precum lâna pe care o torceau bunicile noastre. Învârtind-o deasupra capului, o înmoaie niţel, pentru a putea să îţi pregătească ţie o cupă de îngheţată. Delicioasă!
Antalya: urme de care
Cine şi-ar fi închipuit că între obiectivele de patrimoniu, protejate de oameni şi de lege, s-ar putea afla... urmele de car. Ei, bine, asta se poate. În Turcia. În Antalya, chiar sub arcul prin care se intra odinioară în vechea cetate, vei observa o zonă protejată cu sticlă groasă. Un pod de sticlă, de fapt, pe care turiştii păşesc cu mare grijă. De-desubt se observă, săpate în piatră, urmele miilor de care ce intrau în cetate, încărcate cu mărfuri de calitate, aduse aici din lumea întreagă.
In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 2, din 2 iunie 2009
All-inclusive în "Turcia exclusivistă" înseamnă pentru unii mâncare pe săturate. Alţii adaugă în "meniu": sporturi extreme, spa, vestigii arheologice, călătorii incitante, cascade, munţi care se înfrăţesc cu marea, nisip şi soare - câte unul dintre aceste "ingrediente" ori toate laolaltă.
Însă oricare ţi-ar fi preferinţele, o dată ce ai ales să petreci un sejur în vreuna dintre staţiunile turceşti de la Egee sau Mediterană îţi doreşti să te întorci acasă cu ceva care să îţi amintească mereu de experienţa trăită acolo. Şi pentru asta sunt buni vânzătorii de suveniruri!
AMINTIRI. De unde îţi cumperi suvenirurile? Deja aici intervin alte criterii. Cei care locuiesc în marile hoteluri-cetăţi de cinci stele pot rezolva problema fără să treacă măcar dincolo de porţile acestora. Şi asta pentru că au de unde alege, dintr-o varietate de magazine care vând obiecte tradiţionale de bună calitate. Dacă ai plecat măcar într-una dintre excursiile opţionale incitante, vei întâlni în preajma obiectivelor arheologice vizitate negustori de mici suveniruri, la preţuri modice.
Ai de unde alege, de la borcane cu fistic în miere, condimente şi roşcove (zise şi "viagra turcească") până la brăţări, mărgele sau mici medalioane cu "ochiul Fatimei", cel care te fereşte de deochi. Vei putea, de asemenea, să cumperi mici obiecte croşetate, de cele mai multe ori cumpărate chiar de la femeile care le realizează şi care, la cerere, te şi învaţă modelul.
Poţi chiar să te înscrii în excursiile special organizate pentru shopping. O plimbare prin marele bazar din Antalya, de exemplu, va fi o experienţă de neuitat. Vei găsi aici tot ce vrei, de la bijuterii din aur şi argint până la covoare persane (a căror calitate diferă în funcţie de materialul folosit - lână sau mătase - şi numărul de noduri pe centimetru pătrat).
Unele agenţii îţi propun chiar magazinele care îţi pot garanta calitatea unui inel cumpărat sau a unei haine din piele. În Turcia sunt, totuşi, destul de multe obiecte contrafăcute şi poţi cădea uşor în plasa unui negustor mai puţin bine intenţionat. În general, recomandarea este de a merge la cumpărături în grup, împreună cu un ghid sau la indicaţiile lui, pentru a nu fi păcălit.
NEGOCIERI. Nu este important să te asiguri doar că ai cumpărat un produs de calitate, ci şi că ai plătit... preţul corect. În afara magazinelor cu preţuri fixe, este bine de ştiut că vânzătorii cer iniţial un preţ mai mare decât merită obiectul pe care urmează să îl cumpăraţi. Pentru a ajunge la un preţ acceptabil, trebuie să intraţi în jocul negocierilor.
Mai pui tu, mai lasă el... Şi sunteţi amândoi mulţumiţi. Chiar dacă obţine un preţ mare, pentru că nu ai negociat, negustorul turc nu va fi mulţumit. Pentru el este important să relaţioneze cu tine şi să îşi demonstreze calităţile de negociator.
Ochiul Fatimei
Cel puţin trei legende diferite se referă la "ochiul de sticlă albastră" pe care musulmanii îl folosesc drept talisman, iar turiştii îl cumpără ca suvenir. Una dintre ele vorbeşte despre o tânără numită Fatima, care i-a dăruit iubitului ei, plecat la război, propriul ochi... Asta pentru ca să poată vedea tot ce vede el, dar şi pentru ca ochiul ei să îl vegheze, aşa cum numai ea ştia să o facă.
Îngheţata Maraş
Tradiţional, se poate consuma numai cu furculiţa şi cuţitul. Tai din ea aşa cum ai tăia dintr-o friptură. Se numeşte "Maraş", după numele unei provincii turceşti de unde provine, şi nu este deloc cremoasă, aşa cum suntem noi obişnuiţi când vine vorba despre îngheţată. Se zice că s-ar pregăti din lapte de capră (dar nu pot băga mâna în foc).
Însă în toate oraşele Turciei vânzătorii de îngheţată Maraş îţi oferă un spectacol gratuit şi... gălăgios. Ei anunţă bătând un clopot că urmează să scoată îngheţata cu ajutorul unei lănci de metal. Când o scoate din cuvă, arată precum lâna pe care o torceau bunicile noastre. Învârtind-o deasupra capului, o înmoaie niţel, pentru a putea să îţi pregătească ţie o cupă de îngheţată. Delicioasă!
Antalya: urme de care
Cine şi-ar fi închipuit că între obiectivele de patrimoniu, protejate de oameni şi de lege, s-ar putea afla... urmele de car. Ei, bine, asta se poate. În Turcia. În Antalya, chiar sub arcul prin care se intra odinioară în vechea cetate, vei observa o zonă protejată cu sticlă groasă. Un pod de sticlă, de fapt, pe care turiştii păşesc cu mare grijă. De-desubt se observă, săpate în piatră, urmele miilor de care ce intrau în cetate, încărcate cu mărfuri de calitate, aduse aici din lumea întreagă.
In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 2, din 2 iunie 2009
Un ceai fierbinte, cu picioarele în apă rece
Părea că aruncase cineva o piatră dogoritoare în miezul lumii. Încă nu erau orele prânzului, dar soarele ardea, pământul ardea şi tot ce ne doream era să găsim undeva un loc răcoros de popas. Dima, ghidul nostru basarabean prin Turcia infinitelor, copleşitoarelor descoperiri, ne întreţinea speranţa: curând vom bea un ceai fierbinte - ah! iarăşi fierbinte! - la cafeneaua "cu picioarele-n apă"... Următoarea oprire: cascada Manavgat.
DE GHEAŢĂ. Trecem printr-un filtru asemănător celui din aeroporturi, sub supraveghere atentă, să nu introducem cumva în teritoriul protejat al monumentului natural cine ştie ce obiecte interzise. După care, preţ de două minute, ţinem piept chemărilor de sirenă ale vânzătorilor de suveniruri. Vocile lor sunt acoperite curând de sunetul impetuoasei cascade. De un alb lăptos, spumoasă, vijelioasă ca o herghelie de armăsari sălbatici, apa loveşte în stâncile ascuţite, care o sfâşâie precum jungherul un val de dantelă. Aerul uscat şi fierbinte devine brusc proaspăt, răcoritor.
Cu privirea atrasă de uimitoarea cascadă a Manavgatului, nu observăm că apa ne-a venit în întâmpinare. Rece, ne-a udat sandalele, pe care le lepădăm repede, înainte de a se muia de tot.
FIERBINTE. Păşim cu picioarele goale printr-un râu îngheţat, până la marginea platformei, ca să vedem căderea de apă în toată splendoarea. Chiar lângă balustradă, un rând de mese îşi aşteaptă oaspeţii. Ne aşezăm. Cerem un pahar cu ceai turcesc, o varietate de ceai negru, cultivată în plantaţiile de pe ţărmul pontic. Bem licoarea fierbinte şi lumile se armonizează.
Oymapînar Dam
Dacă tumultuoasa cascadă de pe râul Manavgat este prea înaltă, la 12 km în amonte poţi vedea o altă cădere de apă, de la 185 m. Este însă una creată de om, în 1984, prin construcţia barajului de la Oymapînar. Lacul de acumulare are nu mai puţin de 300 de milioane de metri cubi de apă.
Veterani şi îndrăgostiţi
Nu numai turiştii străini sunt atraşi de cascada Manavgat (care, până nu de mult, era desenată şi pe verso-ul bancnotei de 5 lire turceşti). În zilele de sărbătoare, îi întâlneşti aici atât pe veteranii de război, cât şi pe copiii din organizaţiile de cercetaşi, în vreme ce îndrăgostiţii vin să îşi declare iubirea la fel de năvalnică precum apele râului. Cale de câţiva kilometri, în amonte şi în aval, în preajma unor cascade mai mici sau pur şi simplu urmând cursul de apă, întâlneşti restaurante unde poţi cere o salată ciobănească şi un păstrăv la grătar, poţi bea raki cu apă şi o cafea turcească pregătită la nisip, după toate regulile, ori te poţi răcori cu delicioasa îngheţată "maraj".
Ghiolul Titreyen
După ce-şi consumă energiile în şirul de cascade, râul Manavgat se domoleşte, devenind, pe măsură ce se apropie de mare, de-a dreptul... leneş. Din meandrele lui se naşte liniştitul ghiol Titreyen, punct de pornire pentru croazierele în susul râului sau către mare.
Antalya: Cascade
Peste 20 de cascade sunt situate pe cursurile de apă Manavgat şi Duden. Trei dintre ele sunt mai cunoscute. În Antalya, în apropiere de plaja Lara, apa râului Duden "îmbrăţişează" valurile Mediteranei. Cascada, de o mare frumuseţe, are o înălţime de 30 de metri, iar stropii ei te ating chiar când eşti la mare depărtare de ţărm.
Spectaculoasă, neverosimilă această tumultuoasă revărsare de apă dulce în marea sărată! Turcii numesc această cascadă Karpuzkaldiran. Tot pe râul Duden, în amonte, se găseşte şi cascada Kursunlu, în inima unei păduri seculare de pini. Cea de a treia cascadă-vedetă e cea de pe râul Manavgat.
In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 2, din 2 iunie 2009
DE GHEAŢĂ. Trecem printr-un filtru asemănător celui din aeroporturi, sub supraveghere atentă, să nu introducem cumva în teritoriul protejat al monumentului natural cine ştie ce obiecte interzise. După care, preţ de două minute, ţinem piept chemărilor de sirenă ale vânzătorilor de suveniruri. Vocile lor sunt acoperite curând de sunetul impetuoasei cascade. De un alb lăptos, spumoasă, vijelioasă ca o herghelie de armăsari sălbatici, apa loveşte în stâncile ascuţite, care o sfâşâie precum jungherul un val de dantelă. Aerul uscat şi fierbinte devine brusc proaspăt, răcoritor.
Cu privirea atrasă de uimitoarea cascadă a Manavgatului, nu observăm că apa ne-a venit în întâmpinare. Rece, ne-a udat sandalele, pe care le lepădăm repede, înainte de a se muia de tot.
FIERBINTE. Păşim cu picioarele goale printr-un râu îngheţat, până la marginea platformei, ca să vedem căderea de apă în toată splendoarea. Chiar lângă balustradă, un rând de mese îşi aşteaptă oaspeţii. Ne aşezăm. Cerem un pahar cu ceai turcesc, o varietate de ceai negru, cultivată în plantaţiile de pe ţărmul pontic. Bem licoarea fierbinte şi lumile se armonizează.
Oymapînar Dam
Dacă tumultuoasa cascadă de pe râul Manavgat este prea înaltă, la 12 km în amonte poţi vedea o altă cădere de apă, de la 185 m. Este însă una creată de om, în 1984, prin construcţia barajului de la Oymapînar. Lacul de acumulare are nu mai puţin de 300 de milioane de metri cubi de apă.
Veterani şi îndrăgostiţi
Nu numai turiştii străini sunt atraşi de cascada Manavgat (care, până nu de mult, era desenată şi pe verso-ul bancnotei de 5 lire turceşti). În zilele de sărbătoare, îi întâlneşti aici atât pe veteranii de război, cât şi pe copiii din organizaţiile de cercetaşi, în vreme ce îndrăgostiţii vin să îşi declare iubirea la fel de năvalnică precum apele râului. Cale de câţiva kilometri, în amonte şi în aval, în preajma unor cascade mai mici sau pur şi simplu urmând cursul de apă, întâlneşti restaurante unde poţi cere o salată ciobănească şi un păstrăv la grătar, poţi bea raki cu apă şi o cafea turcească pregătită la nisip, după toate regulile, ori te poţi răcori cu delicioasa îngheţată "maraj".
Ghiolul Titreyen
După ce-şi consumă energiile în şirul de cascade, râul Manavgat se domoleşte, devenind, pe măsură ce se apropie de mare, de-a dreptul... leneş. Din meandrele lui se naşte liniştitul ghiol Titreyen, punct de pornire pentru croazierele în susul râului sau către mare.
Antalya: Cascade
Peste 20 de cascade sunt situate pe cursurile de apă Manavgat şi Duden. Trei dintre ele sunt mai cunoscute. În Antalya, în apropiere de plaja Lara, apa râului Duden "îmbrăţişează" valurile Mediteranei. Cascada, de o mare frumuseţe, are o înălţime de 30 de metri, iar stropii ei te ating chiar când eşti la mare depărtare de ţărm.
Spectaculoasă, neverosimilă această tumultuoasă revărsare de apă dulce în marea sărată! Turcii numesc această cascadă Karpuzkaldiran. Tot pe râul Duden, în amonte, se găseşte şi cascada Kursunlu, în inima unei păduri seculare de pini. Cea de a treia cascadă-vedetă e cea de pe râul Manavgat.
In Jurnalul National, Jurnalul de Calatorie nr. 2, din 2 iunie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)